Ştiri

Semnal de alarmă de la Geneva. Riscurile „amenziei COVID” pentru omenire

Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat luni că omenirea riscă viitoare pandemii dacă suferă de „amnezie” şi nu învaţă din criza actuală de coronavirus, transmite Reuters.

„Am văzut amnezia care pare să coboare asupra lumii după un eveniment traumatic, iar acest lucru este de înţeles”, a spus Ryan într-un briefing de presă la Geneva.

„Dar, dacă o vom face din nou, aşa cum am făcut după SARS, aşa cum am făcut după H5N1, aşa cum am făcut după pandemia de H1N1, dacă vom continua să ignorăm realităţile a ceea ce patogeni noi şi periculoşi pot face civilizaţiei noastre, atunci este probabil că vom trăi din nou acelaşi lucru sau chiar mai rău în timpul vieţilor noastre”, a tras el un semnal de alarmă.

Ryan s-a lansat şi într-o critică a statelor dezvoltate, explicând că acestea au gestionat sistemele de sănătate „ca pe linii aeriene low-cost” şi că omenirea plăteşte acum preţul, transmite Agerpres.

„În nord, din cauza modelului de costuri pentru sistemele de sănătate, noi ne-am proiectat sistemele de sănătate să fie livrate la eficienţă de 95%, 98%, 100%. Este aproape ca un model de companie aeriană low-cost pentru furnizarea de servicii de sănătate”, a spus el.

„Ei bine, acum plătim un preţ pentru aceasta, neavând acea capacitate suplimentară în sistem – considerând sănătatea ca pe un centru de costuri, considerând sănătatea ca pe o scurgere de resurse pe seama dezvoltării, ca trăgând înapoi economia, şi trebuie să regândim ce înseamnă aceasta”, a mai spus responsabilul OMS.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies