Ştiri

Scenariu de coşmar! Doar vaccinarea fără testare masivă şi reducerea contactelor nu poate opri valul de COVID-19

Germania ar putea ajunge chiar şi la 400.000 de cazuri de COVID-19 pe zi dacă nu impune măsuri menite să determine o diminuare clară a mobilităţii şi contactelor, potrivit unui studiu publicat marţi.

Studiul, efectuat de societatea de consultanţă informatică Netschek în cooperare cu universităţile din Munster şi Potsdam, combină date epidemiologice şi algoritmi de prognoză asupra evoluţiei pandemiei, plecând de la constatarea că începând din vară s-a înregistrat o creştere rapidă a contactelor, aşa cum arată datele Ministerului Sănătăţii german. În special din octombrie, când în Germania temperaturile au scăzut accentuat, frecvenţa contactelor în spaţii închise a crescut considerabil.

Cercetarea semnalează că o continuare a tendinţei actuale a îmbolnăvirilor este suficientă pentru a conduce la saturarea sistemului medical german. Autorii studiului estimează că printr-o dublare a ritmului actual al vaccinării s-ar reuşi doar plafonarea la circa 300.000 a cazurilor de COVID-19 zilnice, sau la 200.000 pe zi în cazul unei triplări a ritmului vaccinării.

Prin urmare, concluzia lor este că, pentru a stopa acest al patrulea val al pandemiei prin care trece în prezent Germania, în plus faţă de accelerarea vaccinării este nevoie de o reducere a contactelor la jumătate, ceea ce necesită prevenirea marilor aglomerări şi diminuarea contactelor cu persoanele potenţial infectate printr-o strategie clară de testare a populaţiei.

Germania a înregistrat marţi 32.048 de noi cazuri de COVID-19, cu 10.216 mai multe faţă de marţea trecută, şi 265 de decese ale unor persoane infectate. La ATI erau internaţi marţi 3.190 de pacienţi COVID-19, cu 22% mai mulţi faţă de cu o săptămână în urmă. Chiar şi aşa, numai 13% din capacităţile unităţilor de ATI din Germania sunt ocupate în prezent. Potrivit Agerpres, procentul populaţiei vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă este de 67,6%, dar se observă o stagnare în campania de vaccinare.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

15 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

15 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

15 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

16 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

17 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

21 de ore ago

Acest website folosește cookies