Ce se va întâmpla cu Belarus? Retorica belicoasă a președintelui Aleksandr Lukașenko a generat teama că Belarus repetă soarta Ucrainei. Analiștii avansează scenarii despre ce ar putea urma – de la plecarea de bunăvoie a lui Lukașenko până la o intervenție militară din partea Rusiei.
Când pe 9 august au izbucnit protestele la Minsk, Marat Mihal știa că vor fi reprimate cu violență. Pentru că s-a mai întâmplat. În decembrie 2010, după ce președintele Aleksandr Lukașenko anunța câștigarea alegerilor cu 80% din voturile exprimate, protestele care s-au declanșat pe motiv că scrutinul a fost viciat de nereguli au fost rapid și brutal înăbușite de poliție. Evenimentele de atunci l-au marcat puternic pe Mihal, care avea 16 ani, scrie editorialista Maria Petkova pentru Al Jazeera.
Zece ani mai târziu, Mihal a ieșit pe străzile Minskului pentru a protesta față de a cincea realegere a lui Lukașenko. A fost arestat, bătut crunt și ținut în detenție mai multe zile. Un tratament care nu l-a descurajat și a continuat, ca și alții, să iasă la protest.
„Familia m-a implorat să nu mai ies în stradă. Dar dacă nu eu, atunci cine?“, a declarat el pentru Al Jazeera. Așa că, pe 16 august, era alături de 200.000 de oameni adunați în centrul capitalei într-unul din cele mai ample proteste din istoria țării.
Muncitori din mai multe fabrici și funcționari din instituții au anunțat greve în semn de solidaritate cu protestatarii, iar pe rețelele sociale au circulat înregistrări video cu membri ai forțelor de securitate care-și anunțau demisia.
Numai că, în ciuda opoziției acerbe, Lukașenko a rămas sfidător. A refuzat cererile repetate de a organiza un nou scrutin. În schimb, a propus modificarea Constituției pentru a redistribui puterea executivă. Mai mult, i-a cerut ajutorul președintelui rus, Vladimir Putin, ceea ce a stârnit temerea că Rusia ar putea interveni militar în Belarus, cum a făcut în Ucraina în 2014.
Potrivit analiștilor, soarta Belarusului va depinde nu doar de ce decide Moscova, ci și de rezistența protestatarilor asemeni lui Mihal. Și chiar dacă Lukașenko a cerut ajutorul Kremlinului, se știe că nu e chiar în cele mai bune relații cu conducerea rusă.
În ultimii ani, președintele a pendulat între retorica antirusească și cea antioccidentală. Astfel, a căutat ca, exploatând tensiunile dintre Uniunea Europeană și Rusia, să-și mențină discounturile consistente la prețul pe petrol și gaze importate din Rusia. Le-a obținut, dar, odată cu ele, și resentimentele lui Putin.
La începutul anului, Moscova chiar a anunțat că Belarus va începe să plătească la prețul global importurile de gaze și țiței, după ce Lukașenko a rezistat presiunilor Moscovei de a încheia o uniune a celor două țări. În 1999, Lukașenko a semnat un acord cu președintele rus de atunci, Boris Elțîn, pentru crearea unei uniuni economice și politice care să prevadă instituții politice, politici economice comune și monedă unică. Acordul nu a fost niciodată pe deplin implementat, dar legătura strânsă cu Moscova a asigurat de atunci importuri ieftine de țiței și gaz pentru Belarus, ceea ce a permis dezvoltarea economică chiar și în absența privatizărilor și a deschiderii politice.
Din 2010, odată cu regimul de sancțiuni internaționale impuse Rusiei, fapt care a slăbit economia acesteia, lui Lukașenko i-a fost tot mai greu să mențină subvențiile preferențiale acordate de Kremlin. Așa că a început să se apropie de Occident și a fost răsplătit – UE a ridicat majoritatea sancțiunilor impuse țării sale.
Rusia a condiționat menținerea subvențiilor de o uniune, numai că liderul de la Minsk a perceput asta ca o amenințare directă la adresa propriului statu-quo. De altfel, înainte de scrutinul din 9 august, Lukașenko a acuzat în mod repetat Rusia că sprijină forțele de opoziție și că a trimis mercenari contractați de Grupul Wagner (armata privată a lui Putin) pentru a-i destabiliza țara. Pe măsură ce îi era tot mai clar că nu e eficient în suprimarea protestelor, a virat spre retorica antioccidentală – opoziția caută aderarea la NATO și la UE, interzicerea limbii ruse și ruperea de Biserica Rusă, politici naționaliste adoptate și de Ucraina în 2014.
Pe 18 august, era deja la a treia discuție telefonică cu Putin, care l-a informat că a discutat cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pe marginea situației din Belarus. În data de 27 august, presa internațională, citând agenția Ria, anunța că Lukașenko a ajuns la un acord cu Putin privind refinanțarea unui credit de un miliard de dolari.
Chiar dacă Lukașenko a încercat să inducă ideea că în Belarus se va repeta modelul Ucraina, o intervenție militară a Rusiei este totuși puțin probabilă. Potrivit lui Anton Barbashin, cercetător în cadrul Atlantic Council, o intervenție militară ar fi extrem de costisitoare pentru Moscova – ar deteriora și mai tare relația cu Occidentul și i-ar atrage sancțiuni și mai aspre.
Mai mult, protestatarii au avut grijă să nu adopte un narativ naționalist care să susțină teza lui Lukașenko, mai observă Barbashin, care crede că, mai degrabă, am putea asista la scenariul armean – în 2018, proteste ample au dus la îndepărtarea de la putere a premierului armean, Serzh Sargsyan, după ce acesta a încercat să-și prelungească forțat mandatul. În ciuda relației bune cu Moscova, aceasta nu s-a opus protestelor pentru că nu aveau nimic antirusesc. În plus, liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a spus în repetate rânduri că nu vrea un Maidan la Minsk și a pledat pentru menținerea relațiilor strânse cu Rusia.
Dar pe cât de improbabilă e intervenția militară a Rusiei, pe atât de incertă este și demisia lui Lukașenko. În aprecierea istoricului Aleksei Bratocikin, exitul acestuia este, de fapt, dificil pentru că se teme de un proces și de o condamnare pentru crimele comise în cei 26 de ani de când conduce Belarus.
„Nu este președintele care să-și facă o retragere pașnică“, apreciază Bratocikin. De altfel, în ciuda presiunii crescânde a străzii, pilonii puterii lui Lukașenko par intacți – „nicio dezertare majoră din rândul elitei politice“, remarcă același Bratocikin. Totodată, președintele a refuzat orice negociere cu Tihanovskaia. În opinia Katiei Glod, specialist în fostul spațiu sovietic, actuala strategie a lui Lukașenko este de a trage de timp până când protestele se vor disipa de la sine.
Opoziția va trebui să găsească un insider politic care poate negocia cu președintele și cu camarila acestuia. „Elitele știu că acesta are ceva compromițător la adresa lor. Știu că, dacă întorc armele, își vor pierde privilegiile“, mai spune Glod. „Deci nu vor dezerta decât dacă vine cineva puternic și credibil și le va da niște garanții“, adaugă aceasta. Glod precizează că menținerea presiunii UE sub forma sancțiunilor și nerecunoașterea noului guvern al lui Lukașenko ar încuraja aceste negocieri. Totul depinde de capacitatea opoziției de a găsi aliați în rândurile elitei politice din jurul preşedintelui și de a menține această mobilizare a maselor.
Mihal crede că, spre deosebire de 2010, oamenii s-au maturizat politic și nu vor mai ceda. „Actuala situație va înceta doar dacă vom asista la o predare a puterii“, mai spune el.
Într-o analiză din 16 august, CNN trece în revistă opțiunile lui Putin, nu mai puțin de cinci. Prima – o intervenție militară masivă, eliminând desigur opțiunea nucleară. Belarus este esențial pentru tot ce înseamnă securitate regională pentru Putin – defensiv vorbind, este zona-tampon cu NATO. Ofensiv vorbind, oferă acces la Coridorul Suwalki – bucata de teritoriu care leagă Belarus de Kaliningrad și pe care, dacă trupele rusești o ocupă, taie legăturile între țările baltice și Europa Occidentală.
Numai că există două mari riscuri – trupele rusești ar inflama și mai tare protestele antiguvernamentale, ceea ce nu ar da bine deloc nici acasă, unde marile orașe sunt periodic scuturate de proteste anti-Kremlin. Al doilea risc ține de reacția Occidentului și de sancțiunile impuse – economia rusă nu ar mai suporta un val mai dur de sancțiuni. Prin urmare, ar avea mai mult de pierdut mergând pe acest scenariu.
A doua opțiune – adoptarea unei brutalități silențioase, dând dovadă că este mai inteligent decât tancurile. Kremlinul este maestrul jocului lent, presărat cu mutări-surpriză. Ar putea apela mai curând la infiltrați printre protestatari, care să neutralizeze piesele care coagulează protestele, în loc să reprime brutal masele.
A treia ar fi să-i spună pur și simplu lui Lukașenko să plece, iar apoi Putin să încerce să controleze ce urmează. Este însă un scenariu plin de riscuri. Cel mai probabil, ar susține-o pe Svetlana Tihanovskaia și va spera că aceasta va menține relații strânse cu Moscova. Ar fi mai greu însă dacă alt dictator s-ar instala la frontierele Rusiei. Putin nu-și poate permite un mesaj despre puterea poporului acum. Orice nou guvern de la Minsk s-ar uita spre Occident, pentru legitimare și ajutor. Iar ultima dată când un stat vecin a făcut asta a fost Ucraina și, după cum știm, Rusia a invadat o parte din această țară.
A patra opțiune ar fi convocarea de noi alegeri și plasarea unui candidat propriu. Acum zece ani, ar fi fost varianta preferată, Moscova fiind specialistă în impunerea propriului candidat, adesea un tehnocrat apărut de nicăieri. Noi alegeri ar domoli protestele și un nou candidat ar liniști serviciile și elita belaruse că ar putea păstra ceva din putere. Numai că Rusia trebuie să fie atentă – concesia organizării unui nou scrutin i-ar putea încuraja pe protestatari să-și înmulțească revendicările. Dacă și acest scrutin va fi viciat, criza va reizbucni.
A cincea – să nu facă nicio mutare timp de o săptămână, două. Va crește presiunea pe Lukașenko, dar vor apărea și disfuncționalități în viața de zi cu zi. Și alte proteste s-au diluat pe măsură ce prioritățile zilei – siguranța locului de muncă, salariul – devin tot mai presante. De fiecare dată, temerile de ordin practic prevalează în fața ideologiei, mai ales când populația a avut decenii la rând de-a face cu un guvern corupt și represiv.
Liderul protestatarilor este acum refugiat în Lituania, așa că, pe măsură ce timpul trece, masele își pierd motivația. Ținând cont de riscurile implicate de toate cele patru scenarii, s-ar putea ca al cincilea să fie prima opțiune, conchide CNN.
Dependența de Rusia a fost garantată nu prin tratate, ci printr-un discount de peste 50% la țiței și gaze de care Belarus a beneficiat de la Elțîn încoace.
Acest articol a aparut în numărul 98 al revistei NewMoney
Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…
Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…
Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…
Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…
Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…
eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…
Acest website folosește cookies