Scenariile analiștilor despre Belarus – de la o posibilă plecare a lui Lukașenko la o intervenție militară a Rusiei

Mimi Noel 14/09/2020 | 10:24 Global
Scenariile analiștilor despre Belarus – de la o posibilă plecare a lui Lukașenko la o intervenție militară a Rusiei

Ce se va întâmpla cu Belarus? Retorica belicoasă a președintelui Aleksandr Luka­șenko a generat teama că Belarus repetă soarta Ucrainei. Analiștii avan­sează scenarii despre ce ar putea urma – de la plecarea de bunăvoie a lui Luka­șenko până la o intervenție militară din partea Rusiei.

Când pe 9 august au izbucnit protestele la Minsk, Marat Mihal știa că vor fi reprimate cu violență. Pentru că s-a mai în­tâmplat. În decembrie 2010, după ce pre­ședintele Aleksandr Lukașenko anunța câștigarea alegerilor cu 80% din voturile exprimate, protestele care s-au declanșat pe motiv că scrutinul a fost viciat de nereguli au fost rapid și brutal înăbușite de poliție. Evenimentele de atunci l-au marcat puternic pe Mihal, care avea 16 ani, scrie editorialista Maria Pet­kova pentru Al Jazeera.

Zece ani mai târziu, Mihal a ieșit pe străzile Minskului pentru a protesta față de a cincea realegere a lui Lukașenko. A fost arestat, bătut crunt și ținut în deten­ție mai multe zile. Un tratament care nu l-a descurajat și a continuat, ca și alții, să iasă la protest.

„Familia m-a implorat să nu mai ies în stradă. Dar dacă nu eu, atunci cine?“, a declarat el pentru Al Jazeera. Așa că, pe 16 august, era alături de 200.000 de oameni adunați în centrul capitalei în­tr-unul din cele mai ample proteste din istoria țării.

Muncitori din mai multe fabrici și func­ționari din instituții au anunțat greve în semn de solidaritate cu protestatarii, iar pe rețelele sociale au circulat înregistrări video cu membri ai forțelor de securitate care-și anunțau demisia.

Una caldă, una rece

Numai că, în ciuda opoziției acerbe, Lukașenko a rămas sfidător. A refuzat cererile repetate de a or­ga­niza un nou scrutin. În schimb, a propus modificarea Constituției pentru a redistribui puterea executivă. Mai mult, i-a cerut ajutorul președintelui rus, Vladimir Putin, ceea ce a stârnit temerea că Rusia ar putea interveni militar în Belarus, cum a făcut în Ucraina în 2014.

Potrivit analiștilor, soarta Belarusului va depinde nu doar de ce decide Moscova, ci și de rezistența protestatarilor asemeni lui Mihal. Și chiar dacă Lukașenko a cerut ajutorul Kremlinului, se știe că nu e chiar în cele mai bune relații cu conducerea rusă.

În ultimii ani, președintele a pendulat între retorica antirusească și cea antiocci­den­tală. Astfel, a căutat ca, exploatând ten­siunile dintre Uniunea Europeană și Rusia, să-și mențină discounturile consistente la prețul pe petrol și gaze importate din Rusia. Le-a obținut, dar, odată cu ele, și resentimentele lui Putin.

La începutul anului, Moscova chiar a anun­țat că Belarus va începe să plătească la prețul global importurile de gaze și țiței, după ce Lukașenko a rezistat presiunilor Moscovei de a încheia o uniune a celor două țări. În 1999, Lukașenko a semnat un acord cu președintele rus de atunci, Boris Elțîn, pentru crearea unei uniuni econo­mice și politice care să prevadă instituții politice, politici economice comune și monedă unică. Acordul nu a fost niciodată pe de­plin implementat, dar legătura strânsă cu Mos­cova a asigurat de atunci importuri ieftine de țiței și gaz pentru Belarus, ceea ce a per­mis dezvoltarea economică chiar și în absența privatizărilor și a deschiderii politice.

Din 2010, odată cu regimul de sancțiuni internaționale impuse Rusiei, fapt care a slăbit economia acesteia, lui Lukașenko i-a fost tot mai greu să mențină subvențiile pre­f­eren­țiale acordate de Kremlin. Așa că a început să se apropie de Occident și a fost răsplătit – UE a ridicat majoritatea sanc­țiunilor impuse țării sale.

Rusia a condiționat menținerea subven­țiilor de o uniune, numai că liderul de la Minsk a perceput asta ca o amenințare di­rectă la adresa propriului statu-quo. De altfel, înainte de scrutinul din 9 august, Lukașenko a acuzat în mod repetat Rusia că sprijină forțele de opoziție și că a trimis mercenari contractați de Grupul Wagner (armata privată a lui Putin) pentru a-i destabiliza țara. Pe măsură ce îi era tot mai clar că nu e eficient în suprimarea protestelor, a virat spre retorica antioccidentală – opoziția caută aderarea la NATO și la UE, interzicerea limbii ruse și ruperea de Biserica Rusă, politici naționaliste adoptate și de Ucraina în 2014.

Pe 18 august, era deja la a treia discuție telefonică cu Putin, care l-a informat că a dis­cutat cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și cu președintele Franței, Emma­nuel Macron, pe marginea situației din Belarus. În data de 27 august, presa in­ter­na­țio­nală, citând agenția Ria, anunța că Luka­șenko a ajuns la un acord cu Putin privind refinanțarea unui credit de un mi­liard de dolari.

Scenariul Ucrainei?

Chiar dacă Luka­șenko a încercat să inducă ideea că în Bela­rus se va repeta modelul Ucraina, o intervenție militară a Rusiei este totuși pu­țin probabilă. Potrivit lui Anton Barbashin, cercetător în cadrul Atlantic Council, o in­ter­venție militară ar fi extrem de costisitoare pentru Moscova – ar deteriora și mai tare relația cu Occidentul și i-ar atrage sanc­țiuni și mai aspre.

Mai mult, protestatarii au avut grijă să nu adopte un narativ naționalist care să sus­țină teza lui Lukașenko, mai observă Barbashin, care crede că, mai degrabă, am putea asista la scenariul armean – în 2018, proteste ample au dus la îndepărtarea de la putere a premierului armean, Serzh Sa­r­g­syan, după ce acesta a încercat să-și prelungească forțat mandatul. În ciuda relației bune cu Moscova, aceasta nu s-a opus pro­­testelor pentru că nu aveau nimic antirusesc. În plus, liderul opoziției din Bela­rus, Svetlana Tihanovskaia, a spus în re­petate rânduri că nu vrea un Maidan la Minsk și a pledat pentru menținerea rela­țiilor strânse cu Rusia.

Teama de represalii

Dar pe cât de im­probabilă e intervenția militară a Rusiei, pe atât de incertă este și demisia lui Luka­șenko. În aprecierea istoricului Aleksei Bratocikin, exitul acestuia este, de fapt, di­ficil pentru că se teme de un proces și de o condamnare pentru crimele comise în cei 26 de ani de când conduce Belarus.

Nu este președintele care să-și facă o retragere pașnică“, apreciază Bratocikin. De altfel, în ciuda presiunii crescânde a stră­zii, pilonii puterii lui Lukașenko par intacți – „nicio dezertare majoră din rândul elitei politice“, remarcă același Brato­cikin. Totodată, președintele a refuzat orice negociere cu Tihanovskaia. În opinia Katiei Glod, specialist în fostul spațiu so­vietic, actuala stra­­tegie a lui Lukașenko este de a trage de timp până când protes­tele se vor disipa de la sine.

Opoziția va trebui să găsească un insi­der politic care poate negocia cu președin­tele și cu camarila acestuia. „Elitele știu că acesta are ceva compromițător la adresa lor. Știu că, dacă întorc armele, își vor pierde privi­legiile“, mai spune Glod. „Deci nu vor de­zerta decât dacă vine cineva pu­ternic și credibil și le va da niște garanții“, adaugă aceasta. Glod precizează că men­ți­nerea pre­siunii UE sub forma sancțiunilor și ne­re­cunoașterea noului guvern al lui Luka­șenko ar încuraja aceste negocieri. Totul depinde de capacitatea opoziției de a găsi aliați în rândurile elitei politice din jurul preşedintelui și de a menține această mobilizare a maselor.

Scenariile

Mihal crede că, spre deosebire de 2010, oamenii s-au maturizat politic și nu vor mai ceda. „Actuala situație va înceta doar dacă vom asista la o predare a puterii“, mai spune el.

Într-o analiză din 16 august, CNN trece în revistă opțiunile lui Putin, nu mai puțin de cinci. Prima – o intervenție militară ma­sivă, eli­minând desigur opțiunea nucleară. Belarus este esențial pentru tot ce în­seamnă se­curitate regională pentru Putin – defensiv vorbind, este zona-tampon cu NATO. Ofensiv vorbind, oferă acces la Co­ri­dorul Suwalki – bucata de teritoriu care leagă Be­larus de Kaliningrad și pe care, dacă trupele rusești o ocupă, taie le­gă­turile între țările baltice și Europa Occi­dentală.

Numai că există două mari riscuri – trupele rusești ar inflama și mai tare protes­tele antiguvernamentale, ceea ce nu ar da bine deloc nici acasă, unde marile orașe sunt periodic scuturate de proteste anti-Kremlin. Al doilea risc ține de reacția Oc­ci­­dentului și de sancțiunile impuse – economia rusă nu ar mai suporta un val mai dur de sancțiuni. Prin urmare, ar avea mai mult de pierdut mergând pe acest scena­riu.

A doua opțiune – adoptarea unei bruta­lități silențioase, dând dovadă că este mai inteligent decât tancurile. Kremlinul este maestrul jocului lent, presărat cu mutări-surpriză. Ar putea apela mai curând la in­filtrați printre protestatari, care să neutrali­zeze piesele care coagulează protestele, în loc să reprime brutal masele.

A treia ar fi să-i spună pur și simplu lui Lukașenko să plece, iar apoi Putin să încerce să controleze ce urmează. Este însă un scenariu plin de riscuri. Cel mai probabil, ar susține-o pe Svetlana Tihanovskaia și va spera că aceasta va menține relații strânse cu Moscova. Ar fi mai greu însă dacă alt dictator s-ar instala la frontierele Rusiei. Putin nu-și poate permite un mesaj despre puterea poporului acum. Orice nou guvern de la Minsk s-ar uita spre Occident, pentru legitimare și ajutor. Iar ultima dată când un stat vecin a făcut asta a fost Ucraina și, după cum știm, Rusia a invadat o parte din această țară.

A patra opțiune ar fi convocarea de noi alegeri și plasarea unui candidat propriu. Acum zece ani, ar fi fost varianta preferată, Moscova fiind specialistă în impunerea propriului candidat, adesea un tehnocrat apărut de nicăieri. Noi alegeri ar domoli protestele și un nou candidat ar liniști serviciile și elita belaruse că ar putea păstra ceva din putere. Numai că Rusia trebuie să fie atentă – concesia organizării unui nou scrutin i-ar putea încuraja pe protestatari să-și înmulțească revendicările. Dacă și acest scrutin va fi viciat, criza va reizbucni.

A cincea – să nu facă nicio mutare timp de o săptămână, două. Va crește presiunea pe Lukașenko, dar vor apărea și disfunc­țio­nalități în viața de zi cu zi. Și alte proteste s-au diluat pe măsură ce prioritățile zilei – siguranța locului de muncă, salariul – devin tot mai presante. De fiecare dată, te­merile de ordin practic prevalează în fața ideologiei, mai ales când populația a avut decenii la rând de-a face cu un guvern corupt și represiv.

Liderul protestatarilor este acum refugiat în Lituania, așa că, pe măsură ce timpul trece, masele își pierd motivația. Ți­nând cont de riscurile implicate de toate cele patru scenarii, s-ar putea ca al cincilea să fie prima opțiune, conchide CNN.

50-50

Dependența de Rusia a fost garantată nu prin tratate, ci printr-un discount de peste 50% la țiței și gaze de care Belarus a beneficiat de la Elțîn încoace.

  • Excepția. După aproape 28 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Belarus, țară cu 9,5 milioane de locuitori, măturată de-a lungul secolelor de toate războaiele Mosco­vei cu diverse țări europene, a reușit să men­țină în viață multe dintre ecosistemele sociale și locurile de muncă industriale fix așa cum arătau acum trei decenii în economia etatistă.
  • Și totuși. În ciuda rezistenței de a privatiza marile întreprinderi de stat, Lukașenko a recurs la facilități fiscale și la diverse dispense legale pentru a încuraja dezvoltarea unui sector teh­nologic efervescent. Așa a luat naștere compania care a dat comunității de jocuri video „World of Tanks“, dar și compania de outsour­cing Epam Systems Inc., listată deja pe bursa de la New York și cu o capitalizare de peste 11 miliarde de dolari.

Acest articol a aparut în numărul 98 al revistei NewMoney

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.