Ştiri

Rusia cere înregistrarea vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană

Autorităţile ruse au depus o cerere de înregistrare în Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva COOVID-19, Sputnik V, a anunţat miercuri Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a participat la dezvoltarea vaccinului, scrie News.ro.

Fondul a anunţat într-un comunicat că a ”depus o cerere de înregistrare şi se aşteaptă ca o primă examinare (a documentelor trimise) să aibă loc în februarie”.

Un purtător de cuvânt al fondului a declarat pentru AFP că această cerere a fost depusă marţi, la Agenţia Euroepajă a Medicamentului (EMA).

Documentele cerute – rezultatele interimare ale testelor clinice din faza 3, care se află în curs – urmează să fie trimise şi examinate treptat.

”Pe baza seriei de examinări, EMA va decide cu privire la autorizarea vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană”, precizează fondul.

EMA a anunţat, la rândul său, într-un comunicat transmis AFP, că ”va comunica atunci când o procedură de examinare continuă va începe”.

”Noi am demarat la sfârşitul lui octombrie procesul autorizării vaccinului în Europa. Este un proces de anvergură, al cărui obiectiv este obţinerea permisiunii utilizării vaccinului în UE”, precizează un purtător de cuvânt al fondului.

”Înregistrarea este o etapă importantă”, apreciază el.

Denumit Sputnik V ca omagiu adus primului satelit lansat de către URSS în 1957, vaccinul rusesc împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2 a fost primit cu scepticism în lume, din cauza unui anunţ considerat prematur, încă din august, înainte de începerea testelor clinice în masă (faza 3) şi de publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Potrvit Fondului suveran rus, Sputnik V este înregistrat în Belarus, Serbia, Argentina, Bolivia, Algeria, în teritoriile palestiniene, Venezuela, Paraguay şi Turmenistan.

Directorul general al fondului anunţa săptămâna trecută că această cere urma să fie transmisă UE săptămâna viitoare.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies