Ştiri

Roserv Oil, parte a grupului Grampet, preia platforma industrială RAFO Onești

Compania Roserv Oil, parte a Grupului GRAMPET, controlat de Gruia Stoica, a achiziționat platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, în cadrul unei proceduri publice de valorificare, coordonată de CITR. Tranzacția de vânzare a activului a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Onești, în cadrul procedurii de insolvență, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova.

Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere. În acest context, compania a decis cumpărarea activelor platformei RAFO Onești, aflată în faliment, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic pentru containere și produse petroliere care va deservi regiunea Moldovei, conform unui comunicat de presă.

Tranzacția ar putea crea 600 de locuri de muncă

Această specializare vine să completeze obiectivul principal de activitate al Grupului GRAMPET, transportul feroviar de marfă. Odată cu preluarea de către Roserv Oil, activele RAFO Onești devin active productive, parte din activitatea comercială a Grupului GRAMPET. Odată cu preluarea de către Roserv Oil, platforma ar putea genera, pe termen lung, cel puțin 600 de locuri de muncă iar prima fază a proiectului care implică activele tranzacționate va genera peste 200 de locuri de muncă. În perioada imediat următoare Roserv Oil va demara un proces de evaluare a instalațiilor existente.

Compania și-a propus să atragă parteneri din rândul societăților specializate în producția de materii prime și să pună în funcțiune mai multe instalații disponibile pe platformă, în acest sens. În toată perioada de insolvență, plaforma RAFO Onești a fost păstrată în stare de conservare de către CITR și a făcut obiectul unei intense promovări.

În ultimii 3 ani CITR a propus spre vânzare platforma RAFO derulându-se peste 10 proceduri de valorificare. Platforma RAFO a fost promovată atât în România, cât și internațional și au existat peste 100 de contacte directe pentru acest activ. Deși a existat un interes aparent pentru acest activ, din păcate situația rafinăriei care nu funcționează de peste 10 ani, nu a beneficiat de investiții în modernizarea tehnologiilor utilizate la nivelul concurenților și la cerințele pieței, capacitatea de producție relativ redusă și costurile de reluare a activității ridicate, au făcut foarte dificilă această procedură de valorificare.

Prin această tranzacție se deblochează starea îndelungată de inactivitate a platformei și creează premisele dezvoltării unei activități economice pe platforma RAFO Onești.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies