Ştiri

Românul care a tradus discursul lui Donald Tusk: Nu ştiu cine i-a furnizat citatele, dar cea mai mare parte a scris-o singur

Discursul citit în limba română de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, joi seară, la Ateneul Român a fost tradus de Dan Mărăşescu, şeful unităţii de limbă română a translatorilor de la Consiliul Uniunii Europene, format la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, conform Transilvania Reporter, citat de News.ro.

„Am văzut reacţiile şi pe Facebook şi sunt surprins de ce amploare au luat lucrurile, eu nu mi-am făcut decât treaba”, a declarat Dan Mărăşescu (43 de ani) pentru Transilvania Reporter.

Mărăşescu spune că Donald Tusk şi-a scris singur discursul.

„Nu ştiu cine i-a furnizat citatele, dar cea mai mare parte a scris-o singur. Eu am primit textul în engleză şi apoi l-am tradus. Am făcut şi o înregistrare vocală şi i-am dat-o

Dan Mărăşescu lucrează de 13 ani ca translator la Consiliul Uniunii Europene.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a rostit joi, la ceremonia de la Ateneu, pentru a marca preluarea oficială a preşedinţiei Consiliului UE de către România, un discurs în limba română din care nu au lipsit referirile la Mircea Eliade, la muzica lui George Enescu, la Nichita Stănescu, la Tristan Tzara, la Eugen Ionescu şi Andrei Pleşu, la performanţele sportivilor români, dar şi la prima maşină a familiei, o Dacia.”Sunt convins că, în aceste şase luni, veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română. (…) România are puterea de a fascina şi de a încânta”, a spus el, recomandându-le românilor să apere statul de drept şi Constituţia „cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând”, la Sevilla.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies