Ştiri

România vrea să-şi revitalizeze industria de apărare. Care sunt proiectele prioritare

Industria de apărare are nevoie de investiţii strategice, dacă ne dorim ca acest sector să fie competitiv şi performant, a afirmat ministrul Economiei, Florin Spătaru. El a adăugat că a fost alocat un buget mai mare în comparaţie cu anii precedenţi pentru acest sector industrial.

În perioada 10 – 11 februarie 2022, ministrul Economiei desfăşoară o vizită de lucru în teritoriu, la societăţile din industria de apărare, din judeţul Braşov. „Este nevoie însă de un plan investiţional strategic cu obiective realiste şi solide care să permită revitalizarea acestor companii. De aceea am dat startul acestor vizite de lucru, pentru a vedea care sunt problemele stringente, care este situaţia reală a acestor societăţi şi nu în ultimul rând pentru a discuta cu oamenii care lucrează aici şi care cunosc foarte bine activitatea reală a acestor societăţi. Împreună putem lua deciziile potrivite pentru relansarea industriei de apărare„, a afirmat ministrul Economiei.

Vizita la societăţi a debutat joi cu deplasarea la IAR Ghimbav, companie aeronautică din portofoliul Ministerului Economiei, unicul fabricant de elicoptere din România, unitate specializată pentru mentenanţă, reparaţii capitale pentru elicopterele Puma şi Alouette III.

IAR Ghimbav a semnat în 2017 un parteneriat de colaborare cu Airbus Helicopters, prin care s-a extins cooperarea exclusivă în ceea ce priveşte elicopterul multirol H215M. Ministrul Economiei a avut discuţii cu conducerea societăţii, precum şi cu reprezentanţii Airbus România pentru întărirea colaborării.

În a doua parte a vizitei, ministrul s-a deplasat la Zărneşti, unde a vizitat fabrica Tohan şi a avut discuţii cu conducerea societăţii, dar şi cu reprezentanţii Metrom şi Carfil. „Ministrul Spătaru a declarat că societăţile au nevoie de investiţii şi retehnologizare şi a spus că încearcă să găsescă parteneriate cu companii de profil, pentru a dezvolta industria naţională de apărare. Acesta a precizat că doreşte ca între companiile româneşti din industria de apărare şi instituţiile statului român care beneficiază de aceste produse să existe o strânsă colaborare. Vizita oficială va continua şi vineri la Pirochim Victoria şi la Fabrica de Pulberi Făgăraş„, se precizează într-un comunicat.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies