Ştiri

România are cea mai mare creștere în construcții din UE, chiar și în vreme de pandemie

Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 12,2%, în aprilie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate de Eurostat.

Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat un declin anual de 28,4% în aprilie, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 24%, scrie Agerpres.

Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna aprilie a acestui an, comparativ cu luna aprilie a anului trecut, sunt: România (12,2%), Germania (0,9%) şi Finlanda (0,8%).

De la o lună la alta, în aprilie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au scăzut cu 14,6% în zona euro şi cu 11,7% în Uniunea Europeană. Cele mai importante diminuări au fost în Franţa (-32,6%), Spania (-26,3%) şi Slovacia (-10%).

Lucrările de construcţii au scăzut şi în România, de la o lună la alta, dar este vorba despre o scădere de doar 0,9%, una dintre cele mai mici înregistrate în rândul statelor membre.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în aprilie anul curent, comparativ cu luna anterioară, ca serie brută, cu 2,5%. De asemenea, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,9%.

În plus, în aprilie 2020, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 12,1% faţă de aceeaşi lună din anul trecut. Totodată, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 10%, raportat la perioada de referinţă.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies