Ştiri

România a intrat în zona galbenă din UE în privinţa cazurilor de COVID-19

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, a declarat joi că numărul crescut de cazuri de infectare cu noul coronavirus din ultima perioadă ar putea afecta libertatea de circulaţie a românilor în străinătate. Într-un clasament european, România ocupă locul 3, fiind depășită doar de Portugalia și Suedia.

„Trebuie să facem cu toții un efort individual ca să avem un răspuns colectiv, ca să putem să scădeam această incidență până în zona verde, pentru că discuția la nivelul Uniunii Europene privind libera circulație a cetățenilor în spațiul comunitar pune o anumită problemă: țările care depășesc media Uniunii Europene s-ar putea să fie constrânse, dacă doresc să-și  trimită cetățenii în celelalte țări care sunt în zona verde, aceștia să stea două săptămâni în izolare. Lucrul acesta ar limita foarte mult circulația cetățenilor români”, a spus Alexandru Rafila la Antena3.

Lista țărilor din Uniunea Europeană care se află în „zona galbenă”

Medicul a subliniat că Estonia a luat deja măsura carantinării cetățenilor care vin din România, Bulgaria și Polonia. Printre țările care se mai află în „zona galbenă” se mai numără Suedia, Portugalia, Bulgaria și Polonia. Alte țări din afara blocului comunitar care se află în zona galbenă sunt Marea Britanie și Serbia.

Deja unele state au luat măsuri pentru a bloca călătoriile din România. Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a şase ţări, printre care și România. Decizia este luată pe baza evoluţiei epidemiei de coronavirus în fiecare dintre acestea, a anunţat joi Ministerul danez de Externe. Estonia anunțase deja că românii care doresc să intre în această țară trebuie să stea în caratină.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies