Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, joi, că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în privinţa primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, după ce primăria pe care o conduce ar fi încheiat mai multe contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei edilului deţin diferite funcţii şi calităţi.
„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Robert Sorin Negoiţă, primar al Sectorului 3, Bucureşti, a infracţiunii asimilate faptelor de corupţie prevăzută de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de dispoziţiile art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ”, se precizează într-un comunicat al ANI transmis, joi, Agerpres.
În fapt, arată sursa citată, în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi.
Potrivit ANI, contractele încheiate în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024 pentru care au fost identificate indicii privind posibila încălcare a legislaţiei penale sunt:
Totodată, spune ANI, aceste contracte nu ar fi fost menţionate de către Robert Negoiţă în declaraţiile de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de primar 2016 – 2020 şi 2020-2024, fapt ce a atras constatarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
„Potrivit legii, Robert Sorin Negoiţă avea obligaţia să declare contractele finanţate de la bugetul local, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării mandatelor de primar, de către societăţile comerciale ale rudelor de gradul I ale acestuia (prin rude de gradul I se înţeleg părinţi pe linie ascendentă), încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat”, menţionează Agenţia Naţională de Integritate.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies