Fapt Divers

Robbie Williams a stat trei ani în casă din pricina agorafobiei

Robbie Williams a mărturisit că a petrecut trei ani în casă din cauza agorafobiei, care l-a împiedicat să muncească.

Williams, care a cântat duminică seară în Hyde Park din Londra, a vorbit despre teama de a fi singur în public într-un interviu acordat The Sun, citat de News.ro

Între 2006 şi 2009, Robbie Williams nu a reuşit să îşi stăpânească frica. Era incapabil să muncească şi să îşi părăsească sufrageria. El a povestit că mintea îi spunea să nu plece nicăieri.

„Cariera mea m-a dus pe Marte şi aveam nevoie de ceva timp să îmi recapăt echilibrul şi să mă adun. Corpul şi mintea îmi spuneau că nu ar trebui să merg nicăieri, că nu pot face nimic. Îmi spuneau să aştept, aşa că am stat şi am aşteptat. Am suferit de agorafobie între 2006 şi 2009. În anii ăia am purtat un caftan de caşmir, am mâncat chipsuri, mi-am lăsat barba să crească şi am stat în casă”.

Legat de munca pe care a fost nevoit să o refuze, cântăreţul în vârstă de 45 de ani a spus: „Îmi amintesc că mi-au oferit 15 milioane de lire sterline să preiau de la Simon Cowell rolul din «American Idol», şi un concert în State, dar am refuzat pentru că nu părăseam canapeaua la momentul acela. Nu puteam”.

El a dezvăluit că să asculte piesa „Human” a trupei The Killers l-a ajutat să îşi revină, mai ales versul „And sometimes I get nervous, when I see an open door” (uneori devin nervos când văd o uşă deschisă, n.r.).

După sesiuni de terapie, Williams a revenit în 2009 şi crede acum că reuniunea cu Take That a jucat un rol în recuperarea lui.

„Nu a fost un proces uşor. Era ca şi cum am avut un accident de maşină şi învăţam să merg din nou. Dacă nu era Take That şi reîntâlnirea cu ei, nu ştiu dacă aş fi revenit în vreun fel. Puteam să mă ascund după băieţii mei. M-au ajutat foarte mult”.

Recent, Williams a renunţat la rolul de jurat „The X Factor” după un sezon, pentru că „am un album de promovat”.

„Am vrut cu disperare să meargă cu «The X factior», dar nu a funcţionat. Vom vedea. Anul ăsta trebuie să merg să promovez albumul”.

Robbie Williams va concerta la Cluj-Napoca pe 4 august, la festivalul Untold. Acesta va fi al doilea concert pe care muzicianul britanic îl va susţine în România.


FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies