Ştiri

Rezervele valutare administrate de BNR au crescut cu peste 360 milioane euro în septembrie

Bănca Naţională a României (BNR) a anunţat luni că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 septembrie, de 31,421 miliarde euro, cu 361 milioane euro mai mari faţă de cele înregistrate în 31 august, potrivit News.ro.

În 31 august, rezervele valutare erau de de 31,06 miliarde euro, cu 318 milioane euro mai mici faţă de cele înregistrate în 31 iulie.

În cursul lunii septembrie au fost intrări de 1,418 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele, potrivit BNR.

Totodată, au fost ieşiri de 1,057 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,403 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie au fost de 34,824 miliarde euro, faţă de 34,508 miliarde euro la 31 august.

”Plăţile scadente în luna octombrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 409 milioane euro”, se arată în comunicat.

La 31 decembrie 2017, rezervele valutare ale BNR se situau la nivelul de 33,494 miliarde euro, faţă de 33,062 miliarde euro la 30 noiembrie 2017 şi faţă de 34,242 miliarde euro la 31 decembrie 2016.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies