Fapt Divers

Revoluţionar. O violonistă a cântat în timpul operaţiei sale pe creier (VIDEO)

O pacientă a unui spital britanic a cântat la vioară bucăţi din Mahler şi Gershwin în timp ce o echipă de medici îi opera o tumoare de pe creier, pentru a-şi păstra abilitatea de a interpreta muzică şi pasiunea veche de 40 de ani pentru vioară, informează miercuri Reuters.

Dagmar Turner, 53 de ani, fostă consultant de afaceri din Isle of Wight, a cântat la vioară în timpul operaţiei de îndepărtare a unei formaţiuni tumorale de pe lobul frontal drept – în apropiere de zona creierului în care se află centrii de control ai mişcărilor de fineţe ale mâinii stângi.

Pentru a preveni pericolul ca, în urma intervenţiei chirurgicale, pacienta să nu se mai poată coordona pentru a cânta la instrumentul ei preferat, profesorul Keyoumars Ashkan, neurochirurg la King’s College Hospital, din Londra, a propus următorul plan de acţiune: medicii îi vor cartografia creierul prin proceduri imagistice, apoi vor desface cutia craniană, iar pacienta va cânta la vioară în timpul îndepărtării chirurgicale a tumorii.

În timp ce chirurgii îi tăiau o parte din creier, Dagmar Turner a interpretat muzică de Gustav Mahler, piesa de jazz „Summertime”, de George Gershwin, precum şi câteva melodii din repertoriul cantautorului spaniol Julio Iglesias.

„Este pentru prima oară când am operat un pacient care cânta la un instrument. Am reuşit să îndepărtăm peste 90% din tumoare, inclusiv toate zonele în care existau suspiciuni de activitate agresivă a ţesutului tumoral, în timp ce pacienta şi-a păstrat complet funcţionalitatea mâinii stângi”, a declarat profesorul Ashkan, potrivit Agerpres.

Pacienta le-a mulţumit medicilor. „Vioara este pasiunea mea. Cânt la vioară de la 10 ani. Gândul că aş fi putut să-mi pierd această abilitate îmi frângea inima”, a susţinut şi pacienta.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

16 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

16 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

17 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

18 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

19 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

22 de ore ago

Acest website folosește cookies