Retragerea occidentală din Afganistan

Repatrierea ultimelor contingente românești din Afganistan și ceremoniile care au marcat întreaga contribuție a armatei române la angajamentul coa­liției occidentale au provocat ample comentarii în presa noastră. Comentariile au fost vii, ca de obicei, și mai puțin analitice. Ele au avut totuși meritul de a-i purta pe cititorii români într-un univers geografic îndepărtat, peste orizontul care li s-a tot restrâns în ultima vreme.

Sfârșitul misiunii armatei române va însemna cel mai probabil un interes și mai scăzut pentru două regiuni – Asia Centrală și Asia de Sud, în care România a fost la un moment dat prezentă. Numai preluă­rile din media cu difuzare mondială, legate de avansul talibanilor și de operațiuni americane pe calea aerului, ne vor aminti că această țară și regiunile de care este legată există.

S-a vorbit foarte mult de retragere ca despre o înfrângere a Occidentului. Și așa este, după două decenii de angajament masiv și sute de miliarde de dolari, talibanii controlează mai bine de o treime din teritoriu și 70% din frontierele țării. Mai mult decât atât, retragerea americană și occidentală din Afga­nistan s-a făcut în urma unui acord încheiat cu talibanii, ceea ce înseamnă și o legitimare a acestora ca interlocutor, ca forță notabilă în Afganistan.

ÎN COMPETIȚIE. Totuși, nu trebuie să se creadă că talibanii de acum sunt cei de dinainte de 11 septembrie 2001. Operațiunile militare americane, atacurile pe calea aerului, de o precizie chirurgicală, și ope­rațiunile speciale aliate le-au mai redus din aplomb. În plus, în ciuda unor proximități (lideri talibani apro­piați de Al-Qaida sau de Statul Islamic), talibanii sunt în com­petiție cu celelalte două organizații isla­miste cu am­prentă regională, Al Qaida, respectiv Statul Islamic.

Spre deosebire de perioada de dinainte de 11 septembrie, talibanii, organizație a grupului etnic dominant, paștun, au reușit să își manifeste prezența și în alte grupuri etnice din Afganistan care până la acea vreme păreau imune. Faptul că, imediat ce trupele americane au demarat retragerea, talibanii au cu­cerit o provincie din nord-est, dominată de uzbeci și tadjici, ne arată că, în ultimii 20 de ani, aceștia au pătruns și aceste grupuri etnice. Având în vedere prezența masivă a paștunilor și de cealaltă parte a frontierei, în nord-vestul Pakistanului, riscul unui

focar regional islamist și terorist este real. Este mo­tivul pentru care Statele Unite ale Americii își vor păstra prezența militară în regiune, care va însemna amenajarea de baze aeriene în proximitate.

Evident, acest lucru atrage după sine problema relațiilor cu Federația Rusă. Sunt convins că, la întâlnirea de la Geneva din iunie, președintele Joseph Biden a evocat cu omologul său rus Vladimir Putin în primul rând dosarul Afganistan. Este un subiect de interes comun pentru cele două puteri și mai ales unul care le permite să își testeze capacitatea de cooperare. În al doilea rând, această necesitate de prezență regională americană atrage după sine problema relațiilor cu Pakistanul, singura țară care are o reală capacitate de cooperare cu talibanii, dar de care Statele Unite s-au îndepărtat în strategia lor de a miza pe India.

Retragerea occidentală aduce în ecuație și un actor nou, China, care este interesată de resursele minerale rare din Afganistan și care are avantajul concursului aliatului pakistanez ce îi poate asigura siguranța exploatărilor miniere. Această prezență chineză, chiar dacă rămâne limitată din varii motive, reprezintă o veste proastă atât pentru Moscova, cât și pentru Washington.

O MARE INVESTIȚIE. În sfârșit și un cuvânt despre România și participarea armatei române la operațiu­nile din Afganistan. Pentru noi este cu totul greșit și lipsit de onestitate să se vorbească de înfrângere. Chiar dacă prezența noastră acolo s-a făcut în spiritul obiectivelor misiunii, și anume combaterea jiha­dismului și terorismu­lui internațional, interesele României, națiune-junior a coaliției, și cele ale Statelor Unite ale Americii și ale marilor țări precum Franța și Marea Britanie nu se suprapun întru totul. Obiectivele României în Afganistan au fost în primul rând de politică externă, de consolidare a cooperării cu Statele Unite ale Americii și cu alți membri im­por­tanți ai comunității euroatlantice, de construcție a credibilității și a unei valori de întrebuințare pentru aliații noștri. Participarea noastră la misiunea din Afganistan ne-a conferit legitimitate în cadrul NATO și a oferit suport solicitărilor adresate aliaților de a întări flancul estic.

De asemenea, prin rotirea câtorva zeci de mii de militari, misiunea din Afganistan a contribuit la întă­rirea fără precedent a capacității de luptă a armatei române, iar din acest punct de vedere trebuie pri­vită ca o mare investiție în securitatea României.