Ştiri

Retailerul de origine cehă Bonami estimează o creștere de 100% a vânzărilor de Black Friday, pentru piața locală

Retailerul online Bonami (Cehia), prezent pe segmentul de decorațiuni interioare și produse pentru casă, se așteaptă la o creștere de 100% a vânzărilor pentru piața din România, în utimele două weekenduri din această lună, odată cu lansarea ofertei de Black Friday.

Potrivit unui comunicat de presă, valoarea totală a vânzărilor va ajunge la 1,2 milioane de euro în această perioadă. Astfel, vor exista 15 campanii cu peste 4000 de produse, iar reducerile vor fi de  până la 90%. „Anul acesta oferta disponibilă în România este de două ori mai mare față de anul trecut. Sunt convins că vom atinge ținta de vânzări prognozată”, a afirmat David Siska, CEO Bonami.

De asemenea, pentru anul acesta, compania a estimat o dublare a veniturilor pe plan local, comparativ cu anul trecut, până la 6 milioane de euro. Retailerul, care s-a lansat în  România în urmă cu doi ani, mai este prezent și pe piețele din Slovacia și Polonia.


Foto: Guliver/Getty Images

NewMoney

Recent Posts

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

14 minute ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

53 de minute ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

2 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

2 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

3 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

4 ore ago

Acest website folosește cookies