Ştiri

Republica BIO intră în categoria de snacks-uri prin lansarea unei noi game de produse și anunță parteneriatul strategic cu lanțul de cafenele 5 to go

Republica BIO®, unul dintre cei mai importanți producători și comercianți de produse destinate sănătății, face primul pas către reinventarea categoriei de snacking prin lansarea propriei game de gustări BIO sub brandul Sănățele®.

Cele 9 sortimente de Sănățele, disponibile în variante dulci și sărate, se bazează pe rețete simple, fără conservanți sau aditivi. Folosind maxim 7 ingrediente BIO, fiecare produs reprezintă o alternativă sănătoasă la snacks-urile convenționale. Lansarea noii game beneficiază de susținerea partenerilor de retail printre care se numără Farmacia Tei, Bebe Tei, Remedia Vert și, recent, lanțul de cafenele 5 to go.

„În ultimii doi ani alimentele sănătoase au devenit o necesitate. Românii sunt mult mai atenți la ce mănâncă. Din fericire am înțeles cu toții că, dacă alegem corect, ceea ce mâncăm ne poate face să ne simțim mai bine, să arătăm mai bine și să fim mai sănătoși. Românii vor alimente sănătoase la prețuri accesibile și exact asta reprezintă Sănățelele. Gustările constituie o nouă frontieră pentru brandul Republica BIO, iar viziunea noastră este de a aduce rețete sănătoase pentru cele mai frecvente obiceiuri de consum. În ultimii doi ani am studiat categoria și am constatat că oamenii asociază snacking-ul cu produse mai puțin sănătoase. Asta schimbăm cu Sănățelele. Snacking-ul devine nutritiv, sănătos, accesibil, cu gust excelent.” a declarat Ciprian Stancu (foto), fondator Republica BIO®.

Pe lângă ingrediente curate, dimensiunea porțiilor face parte din strategia noii game și ajută în problema consumului ridicat de sare, zahăr și grăsimi nesănătoase prezente în snacks-urile obișnuite. Prin semnarea noului parteneriat strategic cu lanțul de cafenele 5 to go®, Republica BIO® răspunde nevoii clienților de a include opțiuni mai sănătoase în rutina lor zilnică.

„Categoria de snacks-uri se numără printre cele care au înregistrat creșteri în perioada pandemiei. Așadar, vorbim despre un consum mai ridicat, însă acesta trebuie corelat cu faptul că România se află pe locul al doilea în UE la capitolul sedentarism. Tocmai de aceea, 5 to go se alătură misiunii Republica BIO de a face accesibile gustările sănătoase care pot acompania cu succes o băutură de calitate pe bază de cafea. Acest parteneriat a venit ca o consecință naturală a faptului că ambele companii împărtășesc aceleași valori și urmăresc același scop, acela de a oferi românilor produse de calitate la prețul corect și a face astfel alegerile sănătoase cât mai accesibile”, a declarat Radu Savopol, cofondator  5 to go®.

Republica BIO® estimează că noua categorie de produse va genera în primul an de la lansare venituri de aproximativ 1 milion de Euro.

Republica BIO este un business lansat în 2014 și un brand dedicat nutriției sănătoase. Compania deține în prezent un portofoliu în permanentă expansiune de superalimente, suplimente și alimente, realizate din ingrediente cu valori nutritive ridicate, neiradiate, de proveniență non-China. Activitatea companiei este supervizată și certificată de Austria BIO Garanție.

Cu 5 fabrici partenere în Europa, 2 depozite logistice în București și echipe dedicate pentru distribuție, Republica BIO® deservește peste 400 de locații partenere și generează în 2021 o cifră de afaceri de 2,000,000 de Euro.

5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent se apropie de pragul de 300 de unități deschise la nivel național și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Obiectivele grupului sunt de a depăși 300 de locații în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional și consolidare în capitală, și de a ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani. Dovadă a succesului 5 to go stă și faptul că ocupă locul 12 în topul celor mai importanți jucători din industria cafelei în Europa, în 2020. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

11 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

11 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

12 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

12 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

14 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

17 ore ago

Acest website folosește cookies