Ştiri

Referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie – 20,96% prezenţă la vot. 91% au votat „Da”

Prezenţa la vot la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost de 20,96%, iar din totalul de voturi exprimate, 91% au fost „Da”, 6,42% au fost „Nu”, iar restul au fost nule, a anunţat, luni dimineaţă, preşedintele Biroului Electoral Central, Marius Ionel Ionescu, după centralizarea parţială a proceselor verbale, transmite News.ro.

Din totalul de 19.040 de secţii de votare, au fost verificate 18.724, a precizat preşedintele BEC.

Din totalul persoanelor cu drept de vot de 18.028.142, au participat la referendumul din weekend 3.778.716. Dintre acestea, 3.461.581, însemnând 91,61% din numărul participanţilor, au votat „Da”, 242.671, însemnând 6,42% din numărul participanţilor, au votat „Nu”, iar restul de 74.414 de voturi (1,97%) au fost nule.

Prezenţa la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei a fost de 20,96 la sută, nefiind validat.

Întrebarea la care au fost chemaţi să răspundă alegătorii este: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, decizia Legislativului vizând revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută sunt voturi valabile.

 


FOTO: Mediafax 

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies