Ştiri

Redeschiderea şcolilor, tot după scenariile anti-COVID. Testele non-invazive, prima opţiune

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni seară, referindu-se la introducerea testelor non-invazive în unităţile de învăţământ, că Ministerul Sănătăţii va discuta cu Ministerul Educaţiei despre această situaţie şi vor ajunge la o soluţie. După Paşte, şcolile se vor deschide în scenariile cunoscute.

Florin Cîţu a fost întrebat luni seara, la TVR, în ce fază ne aflăm cu introducerea testelor non-invazive în şcoli după ce ministrul Educaţiei a cerut acest lucru. “Există acele teste pe care le avem de la DSP-uri către Ministerul Educaţiei, sunt teste normale. Dintre ele s-au folosit foarte puţin, cred că doi la sută au fost folosite. În acest moment redeschidem în scenariile pe care le ştim.

În ceea ce priveşte testele Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie. (…) Am încredere că vor găsi o soluţie şi vom vedea cum vor face până săptămâna viitoare, cum vor redeschide”, a explicat premierul.

Cîţu a menţionat că elevii revin la şcoală în scenariile care erau înainte ca ei să intre în vacanţă. “În acest moment ce este clar pentru toată lumea este că se redeschid şcolile în scenariile pe care le avem. Şcolile nu au fost închise, au fost în vacanţă, au fost cele două sărbători de Paşte, a fost o vacanţă. Nu s-a schimbat nimic, nu au fost închise, elevii vin din vacanţă în scenariile pe care le aveam înainte de vacanţă”, a mai declarat Florin Cîţu.

Elevii vor reveni la școală din 5 mai, cu excepția celor din clasele terminale, care se vor întoarce la ore din 10 mai, a declarat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Potrivit ministrului, elevii de clasa a VIII-a revin la școală în data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie.

Cîmpeanu: Am solicitat MS aplicarea testării non-invazive în şcoli

În legătură cu testarea în școli cu teste noninvazive, ministrul a spus că în comitetul de joi a propus această inițiativă Ministerului Sănătății. Ca argument, el a spus că este o măsură care s-a luat și în școlile din Italia, Germania, Franța.

Aceste teste sunt utilizate în școli, trebuie validate ulterior prin teste PCR, dar sunt importante. E vorba de testarea elevilor cu simptome specifice și a elevilor contacți ai unor persoane confirmate. Guvernul va analiza și va decide”, a spus ministrul.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies