Ştiri

RAPORT. FMI înrăutăţeşte estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2022

Economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 4,4% în 2022, faţă de o expansiune de 4,9% previzionată în octombrie, din cauza perspectivelor mai slabe din SUA şi China, şi a inflaţiei persistente, conform raportulului World Economic Outlook privind proiecţiile economice globale publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional.

În 2023, PIB-ul global ar urma să crească cu 3,8%, o îmbunătăţire de 0,2 puncte procentuale faţă de precedenta previziune, dar creşterea cumulată pentru 2022 şi 2023 încă va fi cu 0,3 puncte procentuale mai scăzută decât s-a estimat anterior. Conform prognozelor FMI, economia mondială a crescut cu 5,9% în 2021, cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii, după un declin de 3,1% în 2020.

SUA, cea mai mare economie mondială, ar urma să înregistreze o creştere de 4% anul acesta, faţă de un nivel de 5,2% previzionat anterior, pe fondul retragerii măsurilor de stimulare de către Rezerva Federală a SUA (Fed) şi perturbărilor din lanţurile de aprovizionare. Creşterea va încetini la 2,6% în 2023, estimează FMI.

China, a doua economie mondială, va înregistra un avans de 4,8%, faţă de un nivel de 5,6% previzionat anterior, din cauza dificultăţilor provocate de pandemie şi a problemelor din sectorul imobiliar. Economia chineză ar urma să înregistreze o expansiune de 5,2% în 2023, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

De asemenea, FMI a înrăutăţi previziunile pentru zona euro, care ar urma să înregistreze un avans de 3,9% anul acesta, faţă de un nivel de 4,3% previzionat anterior, iar în 2023 creşterea va încetini la 2,5%.

India va avea cel mai rapid ritm de creştere dintre marile economi, de 9%, faţă de prognoza precedentă de 8,5%, în urma îmbunătăţirii creditării. „Ultimii doi ai au reafirmat că această criză şi redresarea în derulare sunt unice. Autorităţile trebuie să monitorizeze cu vigilenţă datele economice, să se pregătească de măsuri de urgenţă, şi să fie pregătite să comunice şi să realizeze în scurt timp schimbările de politici”, a declarat Gita Gopinath, care luna aceasta a devenit al doilea oficial al FMI, după trei ani în care a fost economist şef.

Deşi FMI avertizează că varianta Omicron afectează evoluţia economiei în primul trimestru din 2022, se aşteaptă ca impactul negativ să se atenueze începând din trimestrul doi, dacă va scădea numărul de infecţii pe plan global şi nu vor fi adoptate restricţii severe.

Perturbările din lanţurile de aprovizionare au majorat inflaţia mai mult decât a anticipat FMI, în economiile avansate rata anuală a inflaţiei urmând să ajungă la în medie la 3,9%, faţă de estimarea precedentă de 2,3%, şi la 5,9% în statele emergente şi în curs de dezvoltare. Ritmul mai rapid al creşterii costului vieţii se va atenua gradual spre finalul anului, apreciază FMI, presupunând că aşteptările privind preţurile rămân bine ancorate, în urma reducerii problemelor din lanţurile de aprovizionare şi a majorărilor dobânzilor.

Deciziile economiilor avansate de majorare a dobânzilor ar putea crea riscuri la adresa stabilităţii financiare şi ar putea afecta fluxurile de capital din statele emergente şi în curs de dezvoltare, poziţiile fiscale şi valutare, în urma sporirii n datoriei, avertizează FMI. Pandemia ar urma să aibă ca rezultat pierderi economice cumulate de 13.800 miliarde de dolari până în 2024, faţă de prognoza precedentă, de 12.500 miliarde de dolari, a previzionat Gopinath.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

6 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies