Ştiri

Raed Arafat, despre explozia de cazuri COVID-19: Vom continua să vedem o răspândire la nivelul Capitalei. Este posibil să luăm măsuri locale de restricţie

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că este îngrijorat de numărul în creștere a cazurilor noi de Covid depistate în Capitală. El susține că în București este vorba despre o transmitere comunitară și nu exclude luarea unor măsuri zonale sau locale de restricție, dacă transmiterea se va menține.

La ultimul raport, Bucureștiul figurează cu 4.360 de cazuri de infectări de la debutul epidemiei, fiind pe primul loc în țară, depășind, începând de sâmbătă, județul Suceava.

„În Capitală, din ceea ce vedem, există o răspândire comunitară și vedem că în ultima perioadă vorbim despre cazuri noi care apar la nivelul municipiului București, 50-100 pe zi. Și aici vorbim de cazurile noi. Cetățenii Capitalei trebuie să înțeleagă că dacă nu respectă regulile de distanțare și dacă nu folosesc mască așa cum este ea recomandată în orice spațiu închis, vom avea probleme foarte serioase și vom continua să vedem o răspândire la nivelul Capitalei.

Dacă vedem că nu merge și continuă creșterea este posibil ca în urma analizelor realizate de specialiști, de epidemiologi, să ajungem să luăm măsuri zonale sau locale de restricție. Totul va depinde de noi! Purtăm mască, distanţare, respectăm regulile. Evităm să ajungem într-o situaţie care va fi foarte greu de controlat. Nu facem acest lucru, vom ajunge într-o situaţie care va fi foarte greu de controlat”, a declarat șeful DSU duminică la Romania TV.

Vama Veche ar putea fi carantinată

Întrebat dacă este posibilă carantinarea staţiunii Vama Veche, dr. Arafat a explicat că nu s-a discutat acest lucru, însă „este posibil ca în urma analizelor să luăm decizii zonale”.

„Deciziile nu se iau de doctorul Arafat, nici de miniştri, nici de premier numai pentru că aşa credem că e bine. Dacă sunt analize care arată că trebuie să fie luate anumite măsuri, atunci aceste analize pot să stea la baza oricăror decizii şi ordine. Noi urmărim zonele care au peste 3 la mie din populaţie.

Aici vorbim de localităţile mici, dar trebuie să ne uităm şi la riscuri. Unde se ia acest virus?. Unde nu se respectă reguli? Dacă vedem că nu merge şi nu este respectată legea, este posibil ca în urma analizelor realizate de specialiştii epidemiologi să ajungem să luăm măsuri zonale sau locale de restricţie. Acest lucru este foarte probabil”, a mai spus dr. Arafat la Romania TV.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies