Ştiri

Putin spune că Gazprom îşi va îndeplini „în totalitate” obligaţiile şi ironizează Occidentul

Vladimir Putin a dat asigurări marţi că gigantul din domeniul gazelor Gazprom îşi va îndeplini pe deplin obligaţiile faţă de partenerii săi, într-un moment în care livrările către Europa scad în plin conflict în Ucraina, scrie AFP.

„Gazprom şi-a îndeplinit, continuă să-şi îndeplinească şi îşi va îndeplini pe deplin obligaţiile, dacă cineva are nevoie de el”, a afirmat liderul de la Kremlin într-o conferinţă de presă după discuţiile de la Teheran, transmite Agerpres.

„Nu există nicio îndoială că partenerii noştri dau vina sau încearcă să dea vina pe Rusia şi Gazprom pentru toate greşelile lor”, a adăugat Vladimir Putin. De asemenea, liderul rus a ironizat Occidentul pentru că a încercat să-şi reducă dependenţa de combustibilii fosili şi să treacă la energia verde. „Sunt mari experţi (occidentalii – n.red.) în domeniul relaţiilor neconvenţionale, iar în domeniul energiei, au decis să se bazeze şi pe tipuri de energie netradițională- soarele şi vântul. Ei înşişi închid totul şi apoi caută pe cineva pe care să dea vina – ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de trist”, a afirmat Vladimir Putin.

Putin a repetat ceea ce a spus luna trecută despre politica energetică a UE, spunând că blocul comunitar a petrecut ultimul deceniu fiind ignorant cu sectorul de „energie tradițională” (care presupune cărbune, petrol, gaz și energie nucleară). „Așa că a decis (UE – n.red.) să investească în proiectele „verzi” precum eolian și solar. Iarna a fost lungă. Nu era vânt. Asta e tot”, a adăugat Putin, subliniind că „acum se vede rezultatul”.

„Gazprom este gata să pompeze atât cât este necesar”, a continuat Putin, indicând că occidentalii sunt în dificultate pentru că au impus sancţiuni împotriva Moscovei şi au „închis” canalele de livrare a hidrocarburilor. Totodată, Putin a transmis că fluxul de gaze naturale rusești către clienții europeni a scăzut din vina Occidentului și a avertizat că ar putea continua să scadă, scrie ABC News.

Declarația lui Putin a intensificat și mai mult presiunea asupra Uniunii Europene, care se teme că Rusia ar putea întrerupe gazul pentru a intensifica criza economică din Europa în timpul iernii.

Vorbind cu reporterii ruși la Teheran, unde a participat la discuțiile cu liderii Iranului și Turciei, Putin a mai spus că cantitatea de gaz pompată prin conducta Nord Stream 1 către Germania va scădea și mai mult de la 60 de milioane la 30 de milioane de metri cubi pe zi (aproximativ o cincime din capacitatea sa), dacă o turbină nu este înlocuită rapid.

Liderul rus a avertizat, de asemenea, Occidentul că planul său de a limita prețurile petrolului rusesc, ca parte a sancțiunilor sale asupra Ucrainei, va destabiliza piața mondială a petrolului și va determina creșterea prețurilor.

Gazprom a redus livrările de gaze prin Nord Stream 1 cu 60% în ultimele săptămâni, invocând absenţa unei turbine Siemens aflate în mentenanţă în Canada. Această decizie a fost denunţată drept „politică” de guvernul german, considerând-o motivată de dorinţa de a exercita presiuni asupra occidentalilor în conflictul din Ucraina.

Marţi, Vladimir Putin a afirmat că Gazprom nu a primit încă „documentele oficiale” pentru a aduce turbina din Canada. Gigantul rus din domeniul gazelor Gazprom a invocat „forţa majoră” pentru a se exonera de responsabilitatea pentru reducerile masive ale aprovizionării cu gaz către Europa.

Livrările de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1 ar urma să fie reluate, joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă care au fost programate pentru zece zile, au declarat marţi pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

A invoca „stare de forţă majoră” eliberează o companie de obligaţiile sale contractuale prin exonerarea acesteia de orice răspundere juridică, mai punctează AFP.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies