Ştiri

Putin: O confruntare directă între Rusia şi NATO în Ucraina ar fi o „catastrofă globală”

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei ”catastrofe globale” în cazul unei ”confruntări directe” între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei.

”Participarea oricărei forţe globale într-un contact direct, într-o confruntare directă cu armata rusă, este un pas foarte periculos care poate conduce la o catastrofă globală”, a spus Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan.

Răspunzând unei întrebări despre o eventuală desfăşurare de trupe ale NATO în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat încrederea că în cele din urmă va prevala ”simţul raţiunii” în rândul celor care susţin o asemenea opţiune.

Declaraţia sa coincide cu a 60-a aniversare a Crizei Rachetelor din Cuba din 1962, care a adus atunci SUA şi URSS în pragul celui de-al Treilea Război Mondial, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres. Putin a mai spus despre NATO că decizia Germaniei de a prioritiza obligaţiile sale faţă de Alianţă în detrimentul propriilor interese economice este o ”eroare” ce ”are consecinţe negative pentru zona euro, în general, şi pentru Germania, în special”.

Ameninţări dure de la Kremlin

Consiliul de Securitate al Rusiei, condus de Putin, a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Ucraina aderă la NATO, un asemenea ”pas ar însemna o escaladare garantată către al Treilea Război Mondial”.

La conferinţa de presă din capitala kazahă el a mai spus, printre altele, că au fost mobilizaţi circa 222.000 din cei 300.000 de rezervişti prevăzuţi în ordinul său din 21 septembrie şi circa 16.000 dintre aceştia sunt deja angajaţi în luptă în Ucraina, promiţând că nu va exista vreo altă mobilizare în plus faţă de aceasta pe care a considerat-o necesară pentru a putea ţine o linie a frontului de circa 1.100 de kilometri.

El a promis de asemenea că nu va ordona noi bombardamente masive asupra infrastructurilor ucrainene, ca represalii după explozia de pe podul Crimeii, susţinând că doar 7 din cele 29 de astfel de obiective stabilite de armata rusă nu au fost încă distruse, însă respectivele obiective neafectate sunt în continuare o ţintă, ”dar mai încolo, vom vedea”.

Preşedintele rus a mai afirmat că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede ”necesitatea” unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care la rândul său a spus mai devreme săptămâna aceasta că nu vede ”vreo raţiune” de a se întâlni acum cu Putin.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies