Ştiri

Putin a semnat retragerea Rusiei din tratatul forțelor nucleare intermediare (INF)

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri o lege prin care suspendă respectarea de către ţara sa a Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), care a restricţionat utilizarea rachetelor cu rază medie de acţiune încă din vremea Uniunii Sovietice, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Tratatul INF, semnat de SUA şi URSS în 1987, a interzis rachetele cu lansare de la sol capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri. În virtutea decretului care intră în vigoare de la semnarea sa, Rusia nu se mai conformează prevederilor tratatului. Decizia anunţată în februarie de Rusia a fosta aprobată în iunie de parlamentul rus.

SUA au anunţat anterior că îşi vor suspenda participarea la tratat în baza unor alegaţii potrivit cărora Rusia a încălcat acordul, dezvoltând o rachetă capabilă să opereze în raza de acţiune interzisă de tratat.

Tratatul INF a fost denunţat de Donald Trump pe 1 februarie, apoi de Moscova a doua zi, cele două ţări acuzându-se reciproc de încălcarea lui.

Preşedintele rus a dat imediat ordin să se pună la punct noi tipuri de rachete terestre în termen de doi ani, în special adaptând dispozitive cu rază intermediară deja existente dar cu lansare de pe mare sau din aer.

Semnarea tratatului INF pe vremea Războiului Rece a pus capăt crizei declanşate de desfăşurarea în Europa a rachetelor sovietice SS-20 cu focoase nucleare. Suspendarea sa a provocat temeri privind o nouă cursă a înarmărilor între Moscova şi Washington.

Viitorul tratatului START de reducere a arsenalelor nucleare strategice, care expiră în februarie 2021, este de asemenea sub semnul întrebării. Liderul rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Moscova şi Washingtonul au „începutul consultări” pentru prelungirea sa.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies