Ştiri

Proiect UE: BCE trebuie să ia în considerare lansarea unei monede digitale publice

Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să ia în considerare lansarea unei monede digitale publice, potrivit unui proiect de document al Uniunii Europene, după reacţia ostilă a autorităţilor de reglementare mondiale la planul Facebook de a introduce anul viitor pe piaţă criptomoneda Libra, transmite Reuters.

Franţa şi Germania au anunţat în septembrie că Libra reprezintă un risc pentru sectorul financiar şi şi-au exprimat în schimb sprijinul pentru o alternativă publică.

Criptomonedele nu-s privite cu ochi buni în UE

Proiectul european, obţinut marţi de Reuters, prevede ca blocul comunitar să dezvolte o abordare comună a criptomonedelor, inclusiv posibila interzicere a proiectelor considerate prea riscante.

În forma actuală, documentul, care ar putea fi adoptat luna viitoare de miniştrii de Finanţe din UE, ar escalada o campanie a autorităţilor de reglementare din UE împotriva criptomonedelor, care au fost până în prezent numai parţial reglementate, în unele state membre.

”BCE şi alte bănci centrale din UE ar putea explora în mod folositor oportunităţile precum şi dificultăţile de a emite monede digitale, inclusiv prin analizarea unor paşi concreţi în această direcţie”, potrivit proiectului prefătit de preşedinţia finlandeză a uE, care ar putea fi dispus unor amendamente.

Aşa-numitele stablecoins, cum este şi cazul Libra, de regulă au la bază bani tradiţionali şi alte titluri, în timp ce criptomonedele de tipul bitcoin nu. Ambele sunt criptomonede.

Textul proiectului ar putea fi discutat de miniştrii de Finanţe din UE vineri, potrivit programului reuniunii, cu intenţia ca acesta să fie adoptat la o reuniune din 5 decembrie.


Sursa: News.ro
FOTO: Getty

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies