Ştiri

Producătorul de mobilă Lemet investește 1,9 milioane de lei în două noi magazine și ajunge la o rețea națională de 77 de unități

Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național, a investit 1,9 milioane de lei (circa 420.000 de euro) în două magazine Lem’s în Satu Mare și Târgoviște.

Pentru showroom-ul Lem’s din Satu Mare, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, compania a alocat 0,7 milioane de lei, în timp ce pentru cel din Târgoviște, care se întinde pe o suprafață de 1.300 de metri pătrați, au fost investiți 1,2 milioane de lei.

“Vom ajunge, după deschiderea magazinului din Târgoviște, la 77 de magazine Lem’s în toată țara. Planurile noastre de extindere continuă, cu atingerea celor mai importante orașe din România unde nu suntem încă prezenți”, a declarat Alexandru Rizea (foto), director general Lemet.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua Lem’s are cea mai mare acoperire la nivel naţional, cu 77 de magazine și aproximativ 72.000 metri pătrați de retail amenajați în aproape toate judeţele ţării.

Fabrica Lemet din Brebu a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 40.000 metri pătrați. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine Lem’s lucrează peste 1.350 de persoane.

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

14 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

14 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

14 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

15 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

17 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies