Ştiri

Producătorii auto americani îi cer lui Donald Trump să elimine tarifele pentru oţelul şi aluminiul din Mexic şi Canada

Producătorii americani de automobile şi componente au cerut joi administraţiei Trump să elimine tarifele pentru importurile de oţel şi aluminiu din Mexic şi Canada, avertizând că acestea pot duce la pierderea a sute de mii de locuri de muncă în Statele Unite, transmite Reuters, citat de News.ro.

Într-o audiere în Comisia pentru Comerţ Internaţional a SUA cu privire la acordul de înlocuire a Acordului Nord-American de Liber-Schimb (NAFTA), mai multe asociaţii ale producătorilor auto au afirmat că prevederile noului acord convenit arată că impunerea acestor tarife este inevitabilă.

Eşecul noului Acord SUA-Mexic-Canada (USMCA) de a elimina tarifele la oţel şi aluminiu a costat deja industria miliarde de dolari, iar turbulenţele comerciale, în general, au paralizat deciziile de investiţii, au afirmat ei.

„Starea actuală a comerţului a provocat turbulenţe în industria noastră. În ultimul an, membrii noştri s-au confruntat cu tarifele pentru oţel şi aluminiu conform secţiunii 232, alte tarife conform secţiunii 232 şi tarifele pentru mărfurile din China potrivit secţiunii 301 „, a declarat Ann Wilson, vicepreşedinte pentru afaceri guvernamentale la Motor and Equipment Manufacturers Association.

Administraţia Trump examinează recomandările Departamentului de Comerţ cu privire la posibilitatea de a impune tarife pe motive de securitate naţională, în conformitate cu secţiunea 232 a unei legi în domeniul comerţului din 1962 (Trade Expansion Act of 1962).

Nicio decizie nu a fost luată, dar preşedintele Donald Trump a ameninţat frecvent că va impune tarife de 25% importurilor de automobile şi componente, pentru a presa Uniunea Europeană şi Japonia să ofere concesii comerciale Statelor Unite.

„Dacă ar fi implementate, tarifele auto nu numai că ar submina succesul potenţial al USMCA, ci ar reprezenta o ameninţare materială pentru economie şi ar putea duce la pierderea a 700.000 de locuri de muncă în SUA”, a declarat Jennifer Thomas, vicepreşedinte pentru afaceri guvernamentale la  Alliance of Automobile Manufacturers.

John Bozzella, preşedintele al Association of Global Automakers, care reprezintă producătorii de automobile străini cu fabrici din SUA, a declarat ca includerea în USMCA a  unor cote de import duty-free pentru Mexic si Canada, in cazul in care vor fi impuse aceste tarife, sugerează că acest lucru se va întâmpla.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies