Ştiri

Procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Alexandru Piţurcă şi a directorului Romarm, în dosarul măştilor contrafăcute

Procurorii DNA vor solicita Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în timp ce Gabriel Ţuţu este în acest moment în libertate. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, propunerea de arestare a celor doi va fi trimisă de DNA la tribunal marţi seară, însă este posibil ca instanţa să stabilească termen de judecată pentru miercuri.

În acelaşi dosar, Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.

Citeşte şi: Victor Pițurcă a fost eliberat. Ce a declarat la ieșirea din arest

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies