Ştiri

Prin serviciul InstaBuy, Casta devine prima platformă online din România care îți cumpără apartamentul

Casta lansează serviciul InstaBuy și devine prima platformă online din România care îți cumpără apartamentul. Proprietarii din București primesc ofertă de vânzare pentru apartamentul lor în doar 3 zile

Platforma imobiliară Casta, parte din grupul Neogen controlat de antreprenorul local Călin Fusu, lansează InstaBuy, un serviciu online inovator prin care oferă proprietarilor de apartamente o soluție rapidă, sigură și confortabilă de a-și vinde imobilul într-un timp record. Casta.ro devine astfel primul portal de imobiliare din România și unul dintre puținele din Europa care cumpără apartamente scoase la vânzare de proprietari, cu plata cash.

Soluția Casta vine în contextul dificultăților întâmpinate de proprietari de a-și vinde rapid apartamentele, mai ales în această perioadă marcată de contextul epidemiei de Covid-19, în care vânzătorii se confruntă cu creșterea timpului de vânzare a unui apartament. Numărul apartamentelor vândute în România în cel de-al doilea trimestru al anului a scăzut cu aproximativ 20,4% față de primul trimestru și cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Mai mult, timpul de vânzare a crescut, în medie, la 100 de zile, iar datele din piață arată că doar 3 din 10 apartamente puse la vânzare sunt cumpărate în mai puțin de trei luni de la publicarea anunțurilor, mai ales că majoritatea sunt achiziționate prin credit ipotecar.

Cu InstaBuy, proprietarii au acum la îndemână o soluție digitală de vânzare a apartamentelor într-un timp foarte scurt, pe baza unei evaluări corecte în raport cu ofertele existente în piață și pe baza unor criterii pre-stabilite. Soluția Casta se adresează în prezent proprietarilor de garsoniere și apartamente din București și vizează atât imobile care se află în proprietate, cât și imobile care sunt ipotecate la bancă.

„Casta face primul pas în direcția digitalizarea vânzării de apartamente, devenind primul iBuyer din România și printre puținii din Europa. Practic, folosim tehnologia pentru a genera oferte rapide InstaBuy pentru apartamente din București, venind astfel în întâmpinarea nevoilor proprietarilor prin eficientizarea procesului de vânzare. Oamenii se așteaptă azi ca orice tranzacție – inclusiv vânzarea unui apartament – să fie realizată într-un timp foarte scurt și fără prea multe bătăi de cap. În multe industrii observăm deja o creștere a tranzacțiilor asistate de tehnologie și mulți consumatori doresc acest tip de inovație și în domeniul imobiliar”, a declarat Horea Crăciun, directorul general al Casta.ro.

Pentru a beneficia de soluția InstaBuy, proprietarii trebuie să solicite o ofertă pe platforma Casta.ro, oferind toate detaliile apartamentului. În cel mult trei zile, primesc o ofertă de preț garantat, cu plată cash, pentru imobil, simplu și transparent, și au garanția că pot încheia tranzacția într-un timp foarte scurt (până la 7 zile în cazul imobilelor care nu sunt ipotecate), fără bătăi de cap cu vizionări și negocieri directe cu potențiali cumpărători. Proprietarii pot decide dacă acceptă sau nu oferta de cumpărare Casta.ro.

Platforma oferă proprietarilor de imobile o gamă completă de servicii, de la postarea anunțurilor de vânzare și până la vânzarea instant prin serviciul iBuyer, precum și soluții pentru cumpărători printre care brokeraj de credite și asistență la găsirea celei mai bune soluții de finanțare pentru finalizarea achiziției casei lor.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

19 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

19 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

20 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

20 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

22 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies