Ştiri

Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 2%

Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 2%, preocupările legate de aprovizionare, cauzate de producţia mai scăzută a OPEC, tulburările din Libia şi sancţiunile împotriva Rusiei, depăşind temerile privind o recesiune globală care ar afecta cererea, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Inflaţia din zona euro a atins încă un maxim record record în iunie, întărind argumentele pentru creşterea rapidă a ratei dobânzilor Băncii Centrale Europene, în timp ce încrederea în economie a consumatorilor din SUA a atins un minim record.

Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 2,26 dolari, sau cu 2%, la 113,89 dolari pe baril, până la ora 16:48 GMT (19:48 ora României) după o scădere de peste 1 dolari la începutul tranzacţiilor.

Cotaţia ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,20 dolari, sau cu 2%, la 110,63 dolari pe baril, în volum redus în timpul sărbătorii de Ziua Independenţei SUA.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ratat obiectivul de a creşte producţia în iunie, a constatat un sondaj Reuters.

În Libia, stat membru al OPEC, autorităţile au declarat forţă majoră în porturile Es Sidr şi Ras Lanuf, precum şi în câmpul petrolier El Feel, spunând că producţia de petrol a scăzut cu 865.000 de barili pe zi (bpd).

Între timp, producţia din Ecuador a fost afectată de mai bine de două săptămâni de tulburări care au făcut ca ţara să piardă aproape 2 milioane de barili de producţie, a declarat compania petrolieră de stat Petroecuador.

Adăugând la potenţialele probleme de aprovizionare, o grevă în această săptămână în Norvegia va reduce livrările celui mai mare producător de petrol din Europa de Vest şi ar putea reduce producţia totală de petrol cu ​​aproximativ 8%.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies