Ştiri

Premieră pe piața din România: eMAG lansează livrarea cu automobile 100% electrice

eMAG, cel mai mare retailer online, a anunţat, miercuri, că, alături de Sameday, lansează, în premieră pentru piaţa românească, serviciul eMAG Green Delivery, bazat pe livrarea coletelor cu automobile 100% electrice.

Noul serviciu va fi activ pentru livrarea planificată în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-o primă etapă, urmând ca în două luni să fie extins şi pentru alimentarea reţelei easybox.

”Împreună cu Sameday, ne propunem ca în următoarele şase luni să ajungem la 70 de vehicule 100% electrice şi, treptat, să reducem amprenta de carbon pe care o lăsăm asupra mediului înconjurător”, a spus Radu Ilinof, director customer experience eMAG.

Șase automobile electrice pentru eMAG Green Delivery

Pentru început, livrarea eMAG Green Delivery va include şase automobile Nissan E-NV200, fiecare cu o capacitate de peste 200 de colete şi autonomie între 200 şi 300km.

Staţiile de încărcare ale automobilelor electrice sunt alimentate cu energie 100% verde. Prin reţeaua easybox, eMAG vrea să contribuie la reducerea consumului de dioxid de carbon datorită numărului mai mic de drumuri parcurse de o maşină pentru a livra comenzile.

”În loc de 50 de drumuri cât ar face în cazul livrării tradiţionale pentru 50 de colete, cu livrarea  la easybox va face un singur drum. Potrivit studiilor, ridicarea unui colet prin intermediul easybox reduce consumul de dioxid de carbon cu cel puţin 20,5% faţă de metoda tradiţională de livrare a coletului prin intermediul serviciilor de curierat. Mai mult, dacă pentru fiecare colet în parte livrat prin intermediul firmelor de curierat se produc 300g emisii de dioxid de carbon, un colet încărcat într-un sistem de lockere presupune un consum de numai 14g de dioxid de carbon. De altfel, şi consumul de combustibil este semnificativ diminuat în utilizarea livrării prin sistemul de lockere (0,01l/colet), în timp ce livrarea prin servicii de curierat clasic presupune un consum de 0,23l de combustibil pentru fiecare colet”, se arată în comunicat.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

12 minute ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

24 de minute ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

46 de minute ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o oră ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

6 ore ago

Acest website folosește cookies