Ştiri

Premieră mondială: cercetătorii polonezi au realizat testul genetic care poate prezice evoluţia COVID-19

Cercetătorii polonezi se pregătesc să prezinte ceea ce ei susţin că ar putea fi primul test de susceptibilitate privind noul coronavirus. Testul le va permite medicilor să prezică o evoluţie mai gravă a COVID-19 la unii pacienţi.

Potrivit agenţiei de presă PAP, proiectul realizat de cercetătorii de la Centrul de studii ADN din oraşul Poznan (vestul Poloniei) se află în etapa finală. Studii şi observaţii medicale au indicat că unii oameni sunt mai susceptibili la anumite infecţii decât alţii. Testul polonez, folosind rezultate ale cercetărilor efectuate în SUA şi China asupra unor mutaţii specifice ale virusului la pacienţii cu COVID-19, va face posibilă detectarea unei susceptibilităţi genetice mai mari la virusul SARS-CoV-2.

”Acesta este primul astfel de test genetic din lume”, a afirmat şeful programului de cercetare şi dezvoltare din cadrul Centrului de studii ADN de la Poznan, Jacek Wojciechowicz, citat de Agerpres. El a adăugat că testul va face posibilă identificarea pacienţilor care necesită spitalizare încă de la primele stadii ale bolii şi în cazul cărora estimările sunt mai pesimiste. ”Acest lucru îi va ajuta pe medici să pună un diagnostic şi să trateze boala”, a explicat Wojciechowicz.

Aproape trei milioane de oameni s-au infectat cu noul coronavirus la nivel mondial, fiind înregistrate până acum peste 200.000 de mii de decese. 

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

7 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

10 ore ago

Acest website folosește cookies