Ştiri

Planul fondatorului Amazon de a coloniza Luna „în viitorul nu prea îndepărtat”. De ce consideră că este necesar ca oamenii să părăsească Pământul

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, este convins că oamenii trebuie să colonizeze Luna pentru a se putea dezvolta în continuare, astfel că a pus bazele unei companii care va colabora cu NASA și Agenția Spațială Europeană în acest sens, scrie GeekWire.

Pe termen scurt, obiectivul Blue Origin este de a reduce costul călătoriilor în spațiu, odată cu lansarea navei suborbitale New Shepard și apoi cu racheta New Glenn din clasa orbitală, care va fi gata după 2020.

Citește și: Airbus este gata să închidă fabrica din România. Ce l-a deranjat pe producătorul francez

Pe termen lung, însă, viziunea lui Bezos pare SF în acest moment. Acesta vrea să mute industria de pe Pământ în fabrici spațiale, care să funcționeze pe bază de energie solară. Așa intenționează cel mai bogat om din lume să rezolve problema cererii din ce în ce mai mari de energie și a consecințelor generate de suprapopularea planetei.

„Va trebui să părăsim acestă planetă. Pământul nu este un loc foarte bun pentru industria grea. Momentan, este convenabil pentru noi. Dar, în viitorul nu prea îndepărtat, vorbesc despre câteva decenii, poate 100 de ani, va începe să fie mai ușor să faci în spațiu multe dintre lucrurile pe care le facem în prezent pe Pământ, pentru că vom avea multă energie”, spune Bezos.

Atât NASA, cât și Agenția Spațială Europeană au dezvoltat proiecte de colonizare a Lunii, iar Blue Origin ar urma să colaboreze cu aceste pentru a-și atinge obiectivul cât mai repede. Dar Bezos spune că și dacă NASA nu va da curs proiectului, „o vom face în cele din urmă, deși am putea face acest lucru mult mai rapid printr-un parteneriat”.

Citește și: Castel din Franța, disponibil pentru mai puțin de 12 euro. Cum este posibil

„Conceptul «Moon Village» (proiectul Agenției Spațiale Europene, n.r.) are o caracteristică frumoasă în sensul că, în principiu, fiecare își va construi propria bază pe Lună, dar să le facem aproape una de celălaltă. Astfel, poți să mergi la baza Uniunii Europene și să spui: «Nu mai am ouă, tu ce ai?» Evident, am dat un exemplu prostesc cu ouăle, dar pot fi nevoi reale, precum «Poți să îmi dai niște oxigen?»”, a mai transmis Bezos.

Jeff Bezos nu este singurul miliardar care vrea să colonizeze altă planetă. A fost înființată în anul 2002 de către antreprenorul Elon Musk, cu scopul de a reduce costurile de transport al spațiului și de a permite colonizarea planetei Marte.


Foto: Mediafax

Sebastian Popescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

6 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

6 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

7 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

8 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

11 ore ago

Acest website folosește cookies