Ştiri

Un ofiţer al Academiei de Poliţie ar fi cel care i-a trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii la Academia de Poliţie, în biroul unui ofiţer suspectat că i-ar fi trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan. De asemenea, este vizat domiciliul ofiţerului, potrivit News.ro.

Potrivit Digi 24,  miercuri dimineaţă, au loc percheziţii la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” la biroul unui ofiţer suspectat că ar fi trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan.

De asemenea, este vizat de percheziţii şi domiciiul bărbatului suspectat, acesta fiind depistat în Slatina.

Emilia Şercan s-a declarat uluită, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că cel care a ameninţat-o este un poliţist. În plus, jurnalista a precizat că nu a fost încă informată oficial că există un suspect.

Ulterior, Emilia Şercan a postat un mesaj pe Facebook.

„A fost identificată persoana care m-a ameninţat cu moartea. Este un ofiţer de poliţie, angajat al Academiei de Poliţie. Sunt într-o evidentă stare de consternare. Un ofiţer de poliţie, pus să apere legea, ameninţă cu moarte un ziarist de investigaţie. Este inimaginabil aşa ceva! Sper că de data asta va exista puţină onoare prin structurile de conducere ale Academiei de Poliţie”, a scris Emilia Şercan, anunţând că va reveni cu informaţii.

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea şi a depus Plângere la Poliţie.

Organizaţiile Reporteri fără Frontiere (RSF) şi ActiveWatch au transmis miercuri o scrisoare ministrului de Interne, Carmen Dan, şi lui Ioan Buda, inspector general al Poliţiei Române, cu privire la ameninţările cu moartea primite de jurnalista Emilia Şercan.

Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a reacţionat la ameninţările primite de jurnalista Emilia Şercan, invitând autorităţile române să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertăţii presei, conform valorilor care stau la baza UE.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies