Fapt Divers

Pe ce dată va fi gala Premiilor Oscar în 2021

Academia Americană de Film care decernează premiile Oscar intenţionează ca viitoarea gală din 2021 să fie un eveniment cu prezenţă fizică, transmis în direct la televiziune, şi nu o gală organizată online în contextul pandemiei de coronavirus, cu participare prin videoconferinţă, potrivit revistei Variety care citează o sursă din rândul organizatorilor.

Potrivit presei de la Hollywood, organizatorii galei preferă o variantă similară formatului tradiţional, cu invitaţi reuniţi într-o sală de teatru, astfel încât studiază posibilităţile de a reduce numărul participanţilor.

„Oscarurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică”, a asigurat un reprezentant citat de Variety.

Un publicist a confirmat, de asemenea, că în urmă cu câteva zile mai mulţi reprezentanţi ai organizatorilor au vizitat legendarul Dolby Theatre din Hollywood, sediul obişnuit al premiilor, pentru a examina „multiplele opţiuni”. Capacitatea sălii este de maximum 3.400 de persoane.

Când se va desfășura Gala Premiilor Oscar

În vară, Academia a amânat viitoarea decernare a premiilor Oscar până la 25 aprilie 2021, cu două luni mai târziu decât data prevăzută iniţial, în speranţa că până la primăvară se vor putea deschide cinematografele şi vor putea astfel candida mai multe filme.

Cu câteva luni înainte, Academia a aprobat o excepţie pentru ca filmele care nu sunt proiectate în cinematografe, dar care urmau să fie lansate, să poată deveni candidate graţie internetului. Majoritatea studiourilor au decis totuşi să amâne premierele importante pentru momentul în care situaţia se va ameliora.

Potrivit celor mai recente declaraţii, se pare că Academia înclină spre un eveniment cu public, ce va depinde însă de împrejurările de la acel moment.

Documentarul „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile Oscar 2021, secţiunea „cel mai bun lungmetraj internaţional”, anterior numită „cel mai bun film într-o limbă străină”, se arată pe pagina de Facebook a filmului.

Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiţia pentru premiile Academiei Americane de Film.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies