Ştiri

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România, anunţă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, pr. Francisc Doboş, într-o postare pe Facebook.

Papa Francisc însoţeşte cu rugăciunea şi caritatea bolnavii de COVID-19 din România, îmbrăţişând în mod ideal, totodată, familiile lor şi întregul personal medical care continuă să lupte împotriva pandemiei. În mod semnificativ, chiar de ziua sa onomastică, pontiful a trimis diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, Spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeaşi zi de Sfântul Părinte în Italia şi Spania. După cum se ştie, alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez şi numele Jorge (Gheorghe)”, informează Vatican News.

Potrivit sursei citate, materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a Papei (Elemosineria Apostolică), în ciuda dificultăţilor de aprovizionare de pe piaţa medicală internaţională, prelatul reuşind să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generaţie -, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5.000 de măşti sanitare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies