Pandemia, faza pe exuberanță

Peisajul este tulburător. COVID-19 a devenit aproape o religie: crezi sau nu crezi în el. Pandemia a reușit să despartă cel puțin patru tabere: cei care nu cred, cei care cred că virusul este, de fapt, urmarea unei conspirații mondiale, cei care cred că pandemia este mult amplificată și, în fine, cei care îmbrățișează varianta oficială, care arată prezența virusului și acceptă măsurile de precauție cerute de autorități și de circumstanțe. Taberele sunt atât de pregnante, încât este ușor să le recunoști apartenența după ges­turi simple: purtatul măștii de protecție (sub bărbie, pe jumă­tate de față, corespunzător sau deloc), respectarea regulilor de siguranță socială sau, pur și simplu, relaxarea.

Târgul vesel. Recent, o televiziune de știri a rea­li­zat un reportaj la un târg tradițional dintr-o co­mu­nă situată în sudul României. Era o veselie aproape la fel de mare ca în epoca de dinaintea pandemiei. Măștile erau rarități, imensa majoritate a celor care au răs­puns întrebă­rilor reporterului (oameni de peste 65 de ani) nu credea că virusul există sau, dacă există, se tratează cu alcool. Drept urmare, târgoveții erau veseli și sus­țineau relaxat că virusul nu este deloc atât de peri­culos pe cât se crede. Este o evidentă ofensivă a celor care cred în relaxare. Atacurile sunt atât de agre­sive, încât au ajuns să inhibe și dreptul de a te îm­­bol­năvi sau, mai exact, dreptul de a declara ade­vă­rul, și anume că suferi de coronavirus.

De exemplu, recent, câțiva cântăreți români au făcut greșeala să declare public că au fost testați pozitiv cu COVID-19. Un val de contestări a venit către ei, adepții relaxării spunându-le fie că inven­tează o infectare din dorința de a se vorbi despre ei, fie că au fost plătiți pentru a spune că s-au infectat. De cine? Probabil, de cei care se ambiționează să creadă că virusul se transmite și este la fel de peri­culos ca în prima zi.

În pofida adepților relaxării, analiștii financiari au introdus în rapoartele lor date despre evoluția pan­demiei la nivel internațional, incluzând în prognoza economică un nou indicator și anume modul în care evoluează pandemia, pe regiuni sau pe țări. Băncile centrale fac și ele trimitere în analizele lor la situația sanitară, arătând că economia globală depinde de numărul de persoane infectate. De altfel, de fiecare dată când sunt tentat să iau mai puțin în serios virusul, deschid pagina de internet a agenției Reuters și găsesc acolo statistica: numărul de îmbolnăviri la nivel mondial, numărul de decese și numărul total al celor care s-au vindecat de COVID-19.

Reacții primitive. La începutul pandemiei, scriam că suntem în fața reabilitării profesioniștilor. Peste tot în lume, medicii aveau un cuvânt de spus, erau consultați de politi­cieni, iar deciziile la vârf se bazau pe recomandările lor. După patru luni de răs­pândire a bolii, medicii și-au pierdut din aură. Pu­bli­cul larg din multe colțuri ale lumii știe deja mai bine decât medicii pericolele sau, mai de­grabă, este con­ș­tient de lipsa pericolelor („este o simplă răceală“).

Medicii se contrazic între ei, ceea ce a făcut ca greu­tatea spu­selor lor să nu mai fie aceeași ca la începutul pandemiei. Recoman­dă­rile lor au fost deja înlocuite parțial de spusele politicienilor, ale con­spi­ra­ționiștilor și, mai ales, de cele ale Măriei Sale, dătă­­torul cu păre­rea pe rețelele sociale. Vă amintiți, în România, în perioada izo­lării, cadrele medicale care lucrau direct cu virusul închiriau o garsonieră, pentru a-și proteja familia. Numai că vecinii ajunseseră să le atace și să le ceară să nu mai locuiască în blocul lor. Era reacția unei societăți pri­mitive în fața unui pericol nou, nevăzut și greu de înțeles. Acum, în relaxare, societatea rămâne la fel de primitivă, doar că reacționează la polul opus: știe mai bine decât medicii să găsească tratamentul și, oricum, știe că „nu e mare lucru de capul virusului ăsta“.

În mod straniu, s-a creat și un soi de disidență anti-COVID. Au început să fie folosiți tot mai des la nivel global termeni precum „arestați la domiciliu“ sau „libertate“. Pentru cetățenii din Europa de Est, ideile de tipul acesta ar trebui să fie cel puțin hilare. Cum poți compara Gulagul sovietic ori patimile disi­denților anti­comuniști din Polonia, Cehia, Ungaria sau din România cu izolarea impusă de state pentru a lupta cu răspândirea virusului? Nu există nicio legă­tură, chiar dacă, în România, politicienii populiști și Avocatul unei părți a poporului se stră­duiesc din răsputeri să îi convingă pe oameni că măsurile antipan­demie le-au îngrădit libertățile cetățenești.

Este posibil ca acest lucru să fi vrut să îl demonstreze și jucătorul de tenis sârb Novak Đjoković, care a încercat să organizeze un circuit balcanic la fel ca în vremurile dinainte de pandemie. Cu public, cu copii de mingi și cu petreceri la bustul gol. Totul a ținut două etape, după care s-a transformat într-un fiasco, pentru că mai mulți jucători, antrenori și cine știe câți spectatori s-au infectat.

Desigur, argumentul suprem pentru relaxare este cel de repornire a economiei. Dar nu este suficient. Economia are nevoie de oameni responsabili, adică de angajați și consumatori sănătoși.