Ştiri

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari sau aproximativ 90% din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei (ministru american de finanţe) Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, scrie Agerpres.

Circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice, se arată în articolul publicat online în Journal of the American Medical Association.

Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

„Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie”, notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri „pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari” faţă de costurile iniţiale.

Testarea, identificarea contactelor şi izolarea trebuie aplicate permanent şi nu abandonate când încep să dispară preocupările legate de COVID-19, conchid Summers şi Cutler.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

21 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

21 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

21 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

22 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

23 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies