Ştiri

Ludovic Orban, despre proiectul de buget: Cifrele sunt puse din burtă; cursul leu – euro, „o minicună gogonată”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că cifrele din proiectul de buget pentru 2019 „sunt puse din burtă”, rata inflaţiei propusă de 2,8 la sută fiind „science fiction”, iar cursul leu – euro estimat la 4,67 lei fiind „o minicună gogonată”, scrie News.ro.

„În condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energia electrică, cu gazul natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget de 2,8 la sută este science fiction, o minciună”, a declarat vineri, Ludovic Orban, comentând proiectul de buget pentru 2019.

Liderul PNL spune că, deşi cursul leu-euro era pe piaţă de 4.76 lei pentru un euro, în proiectul de buget s-a luat în calcul un curs mult mai mic.

„Cursul de schimb euro-leu, deşi era de 4.76, în proiectul de buget este stabilit un euro la 4,67 care este mai mult decât science fiction, este o minicună gogonată, pentru că tendnţa va fi în continuare de slăbire a leului”, a mai spus liderul PNL.

În plus, liderul liberalilor afirmă că ”o premisă falsă este şi creşterea economică de 5,5 la sută”.

„Nu poţi să îţi asumi o asemenea creştere, în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creşetre de maxim 4 la sută, deşi cel mai probabil această creştere economică nu va depăşi 3,5 la sută. Cifrele sunt puse din burtă”, a mai spu Orban.

Proiecţia bugetară pentru acest an este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8% şi un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB.

Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform proiectului de buget pe 2019 făcut public joi.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

7 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

7 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

8 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

9 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

12 ore ago

Acest website folosește cookies