Ştiri

Ora de iarnă 2019. În acest weekend se schimbă ora

Ora de iarnă este, de fapt, ora standard. Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune potrivirea cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Atunci când trecem la ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4:00 devine ora 3:00.

Ora de iarnă 2019. Pe 27 octombrie se schimbă ora

Trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend din luna octombrie. Anul acesta, ultimul weekend  înseamnă noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00. Va fi cea mai lungă zi a anului cu 25 de ore.

În ultimul weekend din martie 2020, adică în noaptea de 28 spre 29 martie, vom reveni la ora de vară, când ceasurile se dau înainte cu o oră și ora 3:00 devine ora 4:00.

Cum ne afectează schimbarea orei

Medicii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână, două, pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Schimbarea orei poate aduce stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, mai avertizează specialiștii.

Schimbarea poate aduce dereglări hormonale, mai ales ale melatoninei, cunoscută drept „hormonul somnului”.

Ora de vară 2020

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Astfel, începând cu anul 2021 am putea renunța la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

România a aderat pentru prima dată la sistemul orei de vară în anul 1932, iar mecanismul prin care se schimbă ora atât primăvara, cât și toamna, are peste 100 de ani vechime și este folosit de 70 de state din întreaga lume. Ideea i-a aparținut neo-zeelandezului George Vernon Hudson, care a propus un astfel de sistem orar în 1895. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies