Ştiri

Optimism la Summitul anual al Romanian Business Leaders care are loc zilele acestea

300 de antreprenori, intraprenori și profesori sunt prezenți zilele acestea la evenimentul fanion Summitul Romanian Business Leaders, a cărui temă este „Viitorul businessului cu sens”, iar veștile sunt moderat optimiste.

Într-o sondare fulger în sală la debutul conferinței, adresată de Marius Ștefan, Președinte RBL și CEO Autonom, 86% din antreprenorii prezenți au considerat că anul acesta afacerile lor vor crește, iar pentru o treime dintre ei chiar cu peste 20%. În oglindă, desigur că există așteptarea creșterii numărului de angajați, în ciuda crizei forței de muncă, precum și creșterea salariilor.

„Summitul RBL are un loc special în inima mea. Este o comunitate vibrantă în care găsești oameni dornici să genereze și să deruleze proiecte care schimbă țara. Nu mai putem trăi doar în bula noastră și de aceea vrem să creștem cercul de antreprenori și intraprenori care să contribuie la o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.”, a spus Marius Ștefan în deschidere.

Summitul a pus în dezbatere subiecte esențiale pentru business și antreprenori: sustenabilitate, inovație, capital românesc, internaționalizare, dar și educație și perspectivele de viitor în context geopolitic și macroeconomic.

La Summit a participat și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu. Într-un dialog cu Dragoș Petrescu, Președinte City Grill Group, acesta a menționat că proiectele de infrastructură și marile șantiere deschise în ultimii ani au produs creșterea economică actuală, transformând ceea ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani într-un avantaj economic în prezent. De asemenea, a subliniat necesitatea absorbției fondurilor din programul PNRR și a dat asigurări pentru deblocarea situației create de pensiile speciale. A asigurat antreprenorii că, deși susține introducerea cotei progresive, nu vor fi modificări asupra cotei unice în 2023 și 2024. În plus, a promis păstrarea unui canal de dialog deschis și constant cu mediul de afaceri din România.

Pe lângă sesiunile de conținut și networking, a avut loc și Gala MERITO, în cadrul căreia au fost premiați 12 profesori valoroși din toată țara, din mediul rural, comunități dezavantajate sau școli de oraș, cu performanțe deosebite, ce fac parte din a opta generație de laureați. Poveştile celei de-a opta generație de profesori MERITO sunt disponibile aici, alături de celelalte 81 ale colegilor din generaţii anterioare.

Totodată, tinerii viitori antreprenori au avut un moment plin de energie în Summit, în cadrul Galei „Tinerii în arenă”, unde au prezentat ideile lor de afaceri către un juriu format din 6 antreprenori consacrați: Lucia Costea, Dragoș Anastasiu, Ana Maria Marian, Dragoș Petrescu și Dragoș Roșca, pentru a beneficia ulterior de mentorat din partea acestora.

De asemenea, pe parcursul celor 2 zile a RBL Summit 2023 au fost oferite 9 premii RBL. Premiul Business de generație nouă a fost acordat Kane Group, premiul Comunități cu sens a fost câștigat de către Asociația pentru Relații Comunitare, premiul Business social a fost oferit Asociației KinetoBebe, Green Group a primit premiul Business verde, Amber pe cel pentru Business inovator, AROBS Transilvania Software a fost premiat pentru Business digital, Gregoire Vigroux a fost desemnat „Expatul îndrăgostit de România”, în timp ce Charlie Ottley a fost numit „Ambasadorul anului pentru România”. În plus, în fața unei săli emoționate, Codruța Pacso a primit un premiu simbolic pentru regretatul Laszlo Pacso – Business Days, pentru contribuția sa la creșterea ecosistemului antreprenorial din România.

———————————————–

Despre Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune a 400 de lideri din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies