Fapt Divers

ONU: Poluarea contribuie la proliferarea superbacteriilor rezistente la medicamente

Reducerea poluării provenite din sectoarele farmaceutic şi agricol este esenţială pentru combaterea proliferării superbacteriilor rezistente la medicamente, care ar putea ucide 10 milioane de persoane anual până în 2050, a avertizat marţi ONU.

„Există tot mai multe dovezi că mediul joacă un rol cheie în dezvoltarea, transmiterea şi răspândirea” rezistenţei la antimicrobiene (RAM), afirmă Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un raport publicat marţi. Această rezistenţă se produce atunci când microorganisme precum bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care erau sensibile anterior, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Rezistenţa la antibiotice este considerată o ameninţare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune pot începe să ucidă din nou oameni. Se estimează că 1,27 milioane de decese au fost atribuite direct infecţiilor rezistente la medicamente în 2019, potrivit ONU. Până în 2050, până la 10 milioane de astfel de decese ar putea avea loc anual.

Această rezistenţă este dată de utilizarea abuzivă a antibioticelor, însă ONU subliniază şi alţi factori mai puţin evidenţiaţi: ea este „strâns legată de tripla criză planetară provocată de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi a naturii, precum şi de poluare şi deşeuri”.

Poluarea, legată în special de industria farmaceutică şi de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediu, începând cu râurile. „Este o problemă reală, deoarece râurile sunt adesea sursa apei noastre potabile”, a declarat microbiologul Jonathan Cox, de la Universitatea Aston din Marea Britanie, care nu a participat la redactarea raportului. „Este vorba despre o pandemie tăcută”, a mai spus el.

ONU, la rândul său, prezintă un set de soluţii, care vizează sectoarele ce contribuie la această problemă. Astfel, industria farmaceutică este invitată să „asigure izolarea şi tratarea adecvată a deşeurilor şi a apelor uzate”, cu o consolidare generală a cadrului de reglementare.

Experţii recomandă, de asemenea, spitalelor să instaleze sisteme specifice de tratare a apelor uzate şi să asigure eliminarea medicamentelor. În agricultură, de exemplu, se sugerează o „reevaluare a limitelor antimicrobiene” şi „reducerea deversărilor” pentru protejarea căilor navigabile.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

8 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

8 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

9 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

11 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

14 ore ago

Acest website folosește cookies