Ştiri

OMS: epidemia de coronavirus a atins un punct decisiv

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat joi că epidemia de coronavirus a atins un punct decisiv, cerând statelor să acţioneze rapid pentru a stăvili acest virus foarte periculos.  Mesajul OMS continuă să fie acela că virusul „are potenţial pandemic” şi că ajută fiecare ţără să se pregătească.

Epidemia, apărută în decembrie în Wuhan, China, a provocat peste 78.600 de îmbolnăviri în această ţară, dintre care peste 2.700 de decese. Însă, a subliniat şeful OMS „ceea ce se întâmplă în restul lumii reprezintă principala noastră îngrijorare”, cu peste 3.470 de cazuri înregistrate în 44 de ţări.

Explozie de cazuri la nivel mondial

„Dovezile pe care le avem arată că nu pare să existe o transmitere comunitară generalizată”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă. Însă, ne aflăm într-un moment decisiv”, a mai spus el, menţionând că în ultimele două zile, numărul zilnic de noi infecţii cu coronavirus la nivel mondial este în prezent mai mare decât cel înregistrat în China.

În plus, în ultimele 24 de ore, şapte ţări, între care Brazilia, România şi Norvegia, au înregistrat câte un prim caz. În faţa acestei situaţii, şeful OMS a cerut ţărilor să acţioneze „rapid”, pregătindu-se să facă faţă epidemiei chiar dacă nu au înregistrat încă niciun caz. „Dacă acţionaţi acum într-o manieră agresivă, puteţi stăvili acest coronavirus. Sfatul meu este să acţionaţi rapid ”, a spus el. COVID-19 nu trebuie comparat cu o gripă comună, dar măsurile pentru prevenirea infecţiei sunt similare, a mai spus directorul OMS.

Măsurile agresive şi timpurii pot împiedica transmiterea înainte ca virusul să se instaleze

„Dacă mi-aţi solicita sugestii pentru a preveni acest virus, aş da sfaturi similare ca în cazul gripei: spălaţi-vă frecvent mâinile, nu vă atingeţi faţa cu mâinile … în absenţa unui vaccin şi chiar dacă ştiinţific nu este acelaşi lucru ca gripa, principiile de bază pentru a preveni infectarea sunt acelaşi”, a spus oficialul în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres. „Epidemiile din Iran, Italia şi Coreea de Sud arată ce poate face acest virus”, a mai spus el, menţionând că aceste ţări se confruntă cu numeroase cazuri de pneumonie virală.

În acelaşi timp, a menţionat directorul OMS, „mai multe ţări nu au mai raportat cazuri de peste două săptămâni”, precum Belgia, Cambodgia, India, Rusia şi Vietnam. „Fiecare dintre aceste ţări este diferită. Şi, fiecare arată că măsurile agresive şi timpurii pot împiedica transmiterea înainte ca virusul să se instaleze”, a afirmat el

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies