Ştiri

OECD, decizie istorică: Companiile multinaționale vor fi taxate sub altă formă în peste 130 de ţări

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, joi după-amiază, un acord privind reformarea sistemului fiscal internaţional, urmând să fie aplicate noi modalităţi de taxare a companiilor multinaţionale.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat că „130 de ţări şi jurisdicţii se alătură unui plan axat pe doi piloni în scopul reformării reglementărilor fiscale internaţionale, pentru a asigura că firmele multinaţionale achită o cotă fiscală corectă oriunde îşi desfăşoară activităţile”.

130 de ţări şi jurisdicţii, reprezentând peste 90% din PIB-ul mondial, s-au alăturat unei Declaraţii comune în sensul instituirii unui nou cadru pentru reformarea sistemului fiscal internaţional. Un grup restrâns al celor 139 de membri ai Cadrului Integrant nu s-au alăturat încă Declaraţiei comune.

Restul elementelor Cadrului Integrant, inclusiv planul de implementare, urmează să fie finalizate în octombrie. Cadrul va actualiza elementele centrale ale sistemului fiscal care datează de un secol, care nu mai este adecvat obiectivelor economiei globalizate şi digitalizate a secolului 21„, transmite OECD într-un comunicat.

Planul axat pe doi piloni – rezultatul negocierilor coordonate de OECD în ultimul deceniu – are rolul de a asigura că marile companii multinaţionale achită impozite acolo unde îşi desfăşoară activităţile şi obţin profituri, conferind siguranţa necesară şi stabilitate sistemului fiscal internaţional„, precizează OECD.

Pilonul Unu al Planului va asigura distribuirea profiturilor şi a drepturilor de impozitare la nivelul ţărilor în cazul marilor companii multinaţionale, inclusiv în cazul companiilor digitale. Vor fi realocate unele drepturi de impozitare asupra companiilor multinaţionale din ţările de origine spre pieţele în care acestea au activităţi de afaceri şi obţin profituri, indiferent dacă aceste companii au prezenţă fizică în acele zone.

Pilonul Doi va pune bazele în competiţia privind taxarea veniturilor corporative, prin introducerea unei cote minime de taxare corporativă la nivel mondial, pe care ţările o pot utiliza pentru a-şi proteja bazele de impozitare„, subliniază sursa citată de Mediafax.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies