Fapt Divers

Oamenii de ştiinţă au descoperit un coridor secret în Marea Piramidă din Giza

Un coridor ascuns, cu o lungime de nouă metri, a fost descoperit în apropierea intrării principale în Marea Piramidă din Giza, veche de 4.500 de ani. Acest lucru ar putea duce la noi descoperiri, au afirmat oficiali din Egipt specializaţi în antichităţi, scrie News.ro.

Descoperirea din cadrul piramidei, ultima din cele Şapte Minuni ale Lumii Antice care se mai află în picioare, a fost făcută în cadrul proiectului de scanare a piramidelor (Scan Pyramids), care, începând din 2015, foloseşte tehnologie non-invazivă, inclusiv cu raze infraroşii, simulări 3D şi imagistică cu raze cosmice pentru a vedea în interiorul structurii.

Un articol publicat joi în revista Nature afirmă că descoperirea ar putea contribui la cunoaşterea datelor despre construcţia piramidei şi scopul unei structuri cu fronton de calcar aflată în faţa coridorului.

Marea Piramidă a fost construită ca un mormânt monumental, în jurul anului 2560 î. Chr., în timpul domniei faraonului Khufu sau Cheops. Construită până la o înălţime de 146 de metri, acum are 139 de metri şi era cea mai înaltă structură făcută de om pâmă la Turnul Eiffel din Paris, din 1889.

Coridorul neterminat a fost creat, cel mai probabil, pentru a redistribui greutarea piramidei fie în jurul intrării principale folosite acum de turişti, la aproape şapte metri distanţă, fie în jurul alteia camere, până acum nedescoperite, afirmă Mostafa Waziri, şeful Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt.

”Vom continua scanarea aşa că vom vedea ce putem face  pentru a ne da seama ce putem găsi sub el sau la capătul acestui coridor”, le-a spus el jurnaliştilor, după o conferinţă de presă ţinută în faţa piramidei.

Cele cinci camere de deasupra camerei funerare a a farounului, într-o altă parte a piramidei, sunt considerate de asemenea a fi fost construite pentru a redistribui greutatea structurii masive. E posibil ca faraonul să fi avut mai mult decât o cameră funerară, a adăugat Waziri.

Oamenii de ştiinţă au detectat coridorul prin radiografiere cu raza cosmică muon, înainte de a obţine imagini cu acesta prin introducerea unui endoscop de 6 milimetri grosime printr-o mică crăpătură între pietrele piramidei.

În 2017, cercetătorii Scan Pyramids au anunţat descoperirea unui spaţiu de cel puţin 30 de meiri lungime în interiorul Marii Piramide, prima structură interioară majoră găsită din secolul al XIX-lea.

FOTO: Ricardo Liberato/Wikipedia

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies