Ştiri

O nouă tranşă de vaccin Moderna, de peste 106.000 de doze, soseşte în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că o nouă tranşă – peste 106.000 de doze – de vaccin Moderna va ajunge, vineri, în România.

Potrivit CNCAV, 106.800 doze de vaccin Moderna vor ajunge, în 12 martie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 32.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 5.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 11.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 15.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 2.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 18.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.000 doze.

Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în lanţul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies