Ştiri

Nuclearelectrica: Nu există o creştere a nivelului de radiaţii în România, în urma exploziei din Rusia

Nivelul de radiaţii pe teritoriul României nu a crescut, în urma exploziei din Rusia, a afirmat, miercuri, Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă a primit vreo informare în legătură cu incidentul din Rusia.

„Nu am primit niciun fel de informare decât cea de publică. Este un incident militar. Aşa cum a arătat şi CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare – n.r.) nu există o creştere a nivelului de radiaţii. Nici noi, la Cernavodă, unde monitorizăm aceste emisii, nu am sesizat o creştere a nivelului de radiaţii”, a arătat Ghiţă.

Vinerea trecută, primăria oraşului Severodvinsk din Rusia a informat cu privire la o ‘creştere pentru scurt timp’ a radioactivităţii după explozia produsă joi la o bază de lansare a rachetelor în regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei), în timpul testării unui motor de rachetă pe bază de combustibil lichid, deflagraţia fiind urmată de un incendiu, potrivit AFP, Reuters, RBC şi postului de radio Govorit Moskva.

Potrivit primăriei, în jurul orei locale 11:40, senzorii sistemului automatizat de monitorizare a radiaţiilor şi condiţiilor meteorologice din Severodvinsk au înregistrat o creştere pe termen scurt a nivelului de radiaţii. ‘Senzorii din Severodvinsk au înregistrat o creştere pentru scurt timp a radioactivităţii. Nivelul de radioactivitate a revenit în prezent la normal’, a indicat primăria într-un comunicat.

Anterior, Ministerul Apărării rus a dat asigurări că ‘nu există niciun fel de contaminare radioactivă’ şi că ‘nivelul este normal’.

Agenţia atomică rusă Rosatom a informat, luni, că a fost vorba despre un test eşuat cu rachetă cu propulsie nucleară şi că cinci angajaţi ai săi au decedat în acest incident.


FOTO: Mediafax

Sursa: Agerpres

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies