Ştiri

Nofar Energy mai adaugă 73 MWp în portofoliu său din România

Nofar Energy, unul dintre liderii din domeniul energiei regenerabile din România, al cărui obiectiv pentru anul 2023 este achiziționarea, dezvoltarea si construirea de parcuri solare și eoline, cu o capacitate de 1,5 GW, a semnat recent un contract de cumpărare pentru un proiect fotovoltaic de 73 MWp, în Slobozia, județul Giurgiu care va fi gata de construit în prima parte a anului 2023. Proiectul va fi extins, cel mai probabil, până la 130 MWp, în funcție de condițiile tehnice ale rețelei sistemului energetic național.

Astfel, Nofar Energy are deja in portofoliu proiecte cu o capacitate de peste 600 MWp, implementarea acestora fiind programată pentru partea a doua a anului 2023.

Nofar împreună cu partenerul său de proiect, sunt aprope de finalizarea construcției celui mai mare parc fotovoltaic din România și din Europa de Est, care va fi operational la finele anului 2023.

“Chiar dacă am intrat pe piața din România în 2021, am debutat prin achiziționarea, împreună cu un partener, a celui mai mare proiect fotovoltaic Rătești de 155 MWp, proiect la care suntem în stadiu de finalizare a construcției și la începutul acestui an se va face conectarea. Proiectul fotovoltaic Rătești reprezentând cea mai mare investiție în energie regenerabilă din România”, spune Favi Stelian, CEO Nofar Energy România, adăugând că Nofar va continua după construcția proiectelor din portofoliu să opereze în totalitate centralele electrice.

Restul proiectelor din portofoliu care ajung la peste 600 MWp vor stoca și livra energie începând cu 2024-2025. “Vom deveni unul dintre cei mai importanți furnizori de energie verde”, completează Stelian.

Nofar alocă peste 500 de milioane de euro pentru investiții în următorii doi ani, doar pentru proiectele deja demarate. “Există disponibilitățile financiare necesare, iar acționarii noștri sunt foarte deschiși pentru investițiile din România”, spune CEO-ul Nofar Energy România. Separat, compania are deja pregătite fonduri proprii pentru achiziția si construcția de noi proiecte sau terenuri.

Nofar Energy este o companie specializată pe dezvoltarea, operarea și stocarea energiei produse din centralele de PV și parcuri eoliene, cotată la bursa din Tel Aviv, T.A Stock Exchange (TASE), cu activitate în Spania, Italia, Israel, Polonia, Marea Britanie și SUA.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

6 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

6 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

7 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

7 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

9 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

12 ore ago

Acest website folosește cookies