Ştiri

Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, a fost reținut de poliție

Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, în perioada 2007-2012, a fost reținut de autoritățile franceze. El este audiat, în prezent, la sediul poliției din Nanterre, în legătură cu suspiciunea de finanțare ilegală care planează asupra campaniei sale electorale prin care a câștigat alegerile prezidențiale de acum 11 ani, transmite cotidianul Le Monde.

Nicolas Sarkozy, care ar putea sta până la 48 de ore în custodia poliției, este acuzat că ar fi primit bani din partea lui Muammar al-Gaddafi, fostul dictator libian, capturat și omorât în timpul revoluției din 2011. Suma despre care vorbesc procurorii francezi se ridică la 50 de milioane de euro, bani pe care Sarkozy i-ar fi primit printr-un intermediar, pentru a-și finanța campania electorală prin care a câștigat alegerile pentru fotoliul de președinte al Franței.

Citiți și: Darius Vâlcov, numit consilier al noului premier. Vă mai amintiți de politicianul care ascundea tablouri în pereți falși?

Este prima dată când Nicolas Sarkozy este audiat cu privire la acest scandal, de când o anchetă judiciară a fost deschisă în 2013. Ancheta a fost încredinţată mai multor judecători de instrucţie din centrul financiar din Paris.

În 2016, un om de afaceri franco-libanez, Ziad Takieddine, a dezvăluit că în anul 2007 le-a adus lui Sarkozy și directorului său de campanie cinci valize cu bani din partea lui Muammar al-Gaddafi.

În 2014, fostul lider de la Palatul Élysée denunța o „instrumentalizare politică a justiției” în acest dosar în care este implicat. Totodată, Sarkozy a precizat că niciodată nu a comis „un act contrar principiilor republicane sau ale statului de drept”, potrivit AFP.

 

 


FOTO: Mediafax

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

5 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies