Fapt Divers

Netflix vrea să semneze un contract cu prinţul Harry şi cu soţia sa, Meghan

Şeful de conţinut al Netflix, Ted Sarandos, a confirmat interesul companiei pe care o reprezintă pentru încheierea unui acord cu prinţul Harry şi cu soţia sa, Meghan, duci de Sussex, pentru o eventuală colaborare, transmite duminică Press Association, citată de Agerpres.

Prinţul Harry şi Meghan se află în centrul unor controverse după ce, recent, au anunţat că doresc să se distanţeze de îndatoririle pe care le aveau în calitate de reprezentanţi ai Casei Regale britanice. Începând din această primăvară, cei doi nu îşi vor mai îndeplini îndatoririle de membri ai familiei regale, vor renunţa la titlul de „Alteţă Regală” şi vor înapoia statului banii cheltuiţi pentru amenajarea reşedinţei lor oficiale.

După ce vor renunţa la îndatoririle de membri ai casei regale, cei doi vor putea încheia în mod liber diferite contracte pentru a-şi câştiga existenţa, iar numeroşi analişti au speculat că ar putea urma exemplul prietenilor lor, Barack şi Michelle Obama, care au semnat un contract de producţie cu Netflix.

„Cine nu ar fi interesat de aşa ceva? Sigur că da!”, a răspuns Ted Sarandos, aflat la un eveniment desfăşurat la Los Angeles, la întrebarea cu privire la o posibilă colaborare cu ducii de Sussex.

Conform Press Association, se pare că Meghan a semnat deja un contract cu Disney pentru a-şi împrumuta vocea unui personaj animat în schimbul unei donaţii consistente în conturile unei organizaţii caritabile pentru salvarea elefanţilor.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies